Nu sunt un trup, sunt un suflet.


Mult timp m-am privit în oglindă, îmi analizam ochii și mi se părea că văd ceva dincolo de ei. Mult timp am avut senzația că e cineva acolo înăuntru și se uită la mine. Era o senzație atât de ciudată, straniu de ciudată. La un moment dat am crezut că încep să înebunesc. Întrebam alți oameni dacă li s-a întâmplat și lor, îmi răspundeau că nu.

Mult timp nu am știut, dar acum știu. Eram eu, sufletul. Nu sunt un trup, sunt un suflet. Și deseori prin fereastra ochilor privesc lumea de afară. Deseori port masca ce poartă denumirea de chip. Nu, asta nu e fața mea. Fața mea e altfel. 

Fața mea e cea care plânge atunci când în mine se îneacă vapoare și se poartă bătălii cu cei mai viteji soldați ai mei. Chipul meu, cel de lut, acela zâmbește în acele momente. Trupul meu stă în picioare, defilează prin fața mulțimii și răspunde: sunt bine, în timp ce adevărata eu, stă undeva ghemuită și varsă lacrimi amare. 
Fața mea e cea vânătă. Cea care atunci când lasă ura să pună stăpânire peste ea se urâțește. Chipul meu de lut rămâne la fel. Ba mai mult, s-a inventat machiajul. Așa poți fi frumos oricând. Dar fața mea adevărată se urățește. 
Fața mea e radiantă. Atunci când zâmbește, când iartă, când iubește, când este îmbrățișată și când i se oferă dragoste. Chipul meu de lut, rămâne la fel. Dar nu și eu. Eu mă sparg în mii de bucățele, îmi iau aripi și zbor până la cer. Și câteodată îl văd pe Dumnezeu zâmbind la mine.

Nu sunt un chip de lut, sunt mai mult de atât. E ceva dincolo de amabalaj, dincolo de trupul acesta, sunt eu, eu cea adevărată.

Mulți oameni mi-au zis de-alungul timpului că sunt frumoasă, de prea puține ori m-am simțit așa. Ei mi-au văzut ambalajul, nu pe mine.
O singură persoană mi-a spus odată că sunt frumoasă și atunci am rămas mirată și m-am bucurat. De ce? Era oarbă. Nu putea să îmi vadă amabalajul dar mi-a văzut atunci sufletul și i s-a părut că sunt frumoasă, asta m-a bucurat.

Zilele acestea nu am fost prea ok, la un moment dat mi-am văzut figura reflectată într-o oglindă și m-am uitat dincolo de ea și m-am întrebat: ce faci suflete, oare cum arăți acum? Ești cumva negru?!

Om iubit, oprește-te. Nu îți mai analiza ambalajul. Lasă-ți trupul și chipul de lut în pace, oprește-te un pic și întreabă-te cum arăți cu adevărat în suflet. Îți place ce vezi?

Amintește-ți întotdeauna, nu ești un trup, ești un suflet.

Sursă imagine: Pinterest

3 comentarii:

  1. Frumos spus!Când îti privesti chipul în oglinda,dincolo de aparentele perceptiei simturilor,privind prin ochii inimii si al constiintei,constientizezi ca ai chip frumos,daca din oglinda se reflecta chipul lui Hristos. :)
    Binecuvântari sfinte,Suflet drag !

    RăspundețiȘtergere


  2. Ai mare dreptate! Suntem suflete!
    Indiferent cat de frumoas/a esti la exterior, nu vei gasi pacea interioara atat timp cat nu iti explorezi sufletul si nu descoperi cu adevarat ce inseamna sa fii frumoas/a pe dinauntru. Pacea vine din interiorul tau si din evolutia spirituala.
    Frumusetea fizica nu te poate ajuta sa creezi legaturi emotionale profunde cu oamenii cu care interactionezi ci, dimpotriva, te va indeparta de ceilalti. Doar acea frumusete interioara a inimii te va lega de persoanele din jur si iti va darui iubire pe tot parcursul calatoriei tale prin viata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos spus.Din pacate noi oamenii punem etichete fara a cunoaste acea persoana.Astfel apar si barierele intre noi si diferite persoane.

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Related Posts Plugin for Blogger...