sâmbătă, 25 iunie 2016

Noi îi spunem ”dragoste”

Sursă imagine: deviantart.com

Nu mai știm ce este aceea dragoste și ce nu este. Nu mai știm să ne organizăm viața, să ne formăm principii, să fim oameni cu caracter.

Observ cât de mult își doresc fetele să fie iubite de cineva și încerc să le înțeleg. Și eu sunt fată, am fost adolescentă și eu mi-am dorit relații și eu am avut inima frântă și tocmai de aceea știu cum doare.

Mă uit însă cu tristețe la fetele din jurul meu și  observ cum nu pot spune nu. Apare un ”el” și e fermecător, are numai vorbe bune, arată bine, se comportă frumos și dintr-o dată te simți fericită. Începi să ai fluturi în stomac, începi să petreci timp cu el și lumea ta începe să se învârtă în jurul lui.

Și lucrurile sunt atât de frumoase până când se ajunge la partea cu responsabilitățile. Te trezești în probleme, te trezești că ai nevoie de el și ți-ai dori un angajament...iar el nu e acolo. Apoi suferi și plângi și realizezi că de fapt ești singură. Inima ți-e la pământ, sufletul îți este în bucățele și tu nu știi ce nu a mers. 

Noi, fetele,  îi spunem ”dragoste”, băieții în schimb i-ar spune ”pasiune”.

Există angajament în dragoste, există intimitate, există prietenie și pasiune.

Unde greșim?
Greșim atunci când ne aruncăm în brațele unei persoane pe care o cunoaștem de atât de puțin timp, greșim când îi dăruim tot ce avem noi mai de preț adică sufletul și trupul. Greșim când ne facem iluzii și avem impresia că noi suntem angajate într-o relație de dragoste când de fapt nu am discutat nimic cu acel băiat despre asta. 

Dăruim totul și așteptăm să primim totul înapoi, dar cine a vorbit ceva de angajament? Cine a zis că după câteva luni acolo chiar este dragoste?

Ți-a zis că te iubește...da...ți-a zis, și tu l-ai și crezut.

Nu sunt eu o expertă în dragoste sau în relații și nici nu cred că voi fi, dar am un băiat minunat lângă mine și știu că există un astfel de băiat pentru fiecare dintre voi.

Cum îi veți câștiga inima? 
Cum vei ști că el este cel ales?

Nu îți deschide sufletul în fața oricui îți spune vorbe frumoase, toți, dar absolut toți te fac să te simți iubită la început, asta și urmăresc de fapt.
Trebuie să îți câștigi respectul. În momentul în care vei fi respectată, în momentul în care vei ști că ai găsit un adevărat prieten în acea persoană te vei putea gândi la mai mult.
Asigură-te că sunteți la aceleași gânduri, că priviți amândoi în aceeași direcție. De multe ori el vrea câteva nopți de pasiune pe când ea vrea o iubire adevărată.

Iubirea adevărată se cere așteptată. Trebuie să știi ce cauți la acea persoană, să vezi dacă e o persoană cu caracter, care își ține cuvântul, care te respectă, care nu te forțează, care te acceptă așa cum ești. O persoană cu care poți discuta, o persoană pe care te poți baza mai înainte de toate celelalte.

Nu pot suporta să văd cum unele fete bune, care merită atât de mult se lasă amăgite de niște băieți care nu urmăresc decât lucruri spre folosul lor.

Fetelor, vă rog, aveți grijă de sufletul și de trupul vostru. Sunteți minunate și frumoase și există un băiat pe lumea asta pentru voi, care să vă respecte și să vă aștepte, nu vă dăruiți oricui!

Noi îi spunem ”dragoste” dar de fapt e o pasiune costumată în zdrențe.

P.S. Rugați-vă pentru călăuzire, rugați-vă pentru jumătatea voastră.

12 comentarii:

  1. Frumos spus.
    E aiurea să ne păcălim cu niște vorbe, să ne creăm speranțe și să nu acordăm importanță faptelor, care întotdeauna sunt mai presus de orice. În orice situație.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și totuși ne amăgim cu vorbele de prea multe ori și descoasem ce nu trebuie.

      Ștergere
  2. Partea buna e ca, in timp, lucrurile se cern.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vine si dragostea adevarata din urma, vine cu pasi repezi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-ar putea să devenim prea răniți și prea obosiți pentru acea dragoste adevărată, s-ar putea să nici nu o recunoaștem. Depinde de cât de mult ne afundăm în tot ce e înaintea ei.

      Ștergere
  4. Fetele au fost dintodeauna mai naive, mai visătoare, dar cine le poate învinui că visează la iubire și împlinire cu băiatul de lângă ele când iubirea e așa frumoasă? Mai ales dacă ele au de dăruit sentimente pure și emoții reale, au impresia că vor primi același lucru în schimb.
    Dar din păcate nu e mereu așa... Mai ales în vremurile noastre când relațiile de distracție sunt tot mai dese. De asta ai dreptate, e nevoie de multă precauție și să nu își dăruiască sufletul oricui pentru că este păcat să irosească așa simțiri intense pe omul nepotrivit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa suntem noi...cred că nu ne poate învinui nimeni. Dar uneori ne-o facem singure.

      Ștergere
  5. :)
    E urat ca unele fete mult prea tinere se considera deja femei si se tavalesc prin patul oricui, si spiritual si trupeste.

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos spus, cred ca m-a emotionat asa tare pentru ca ma regasesc in tot ce ai zis. Eu cred ca iubirea nu trebuie sa doara, iar asta este lucrul dupa care ma ghidez.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc.

      Din pacate suntem oameni, si ne ranim chiar si in iubire fara sa vrem.

      Ștergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button