vineri, 22 ianuarie 2016

Zâmbește, Dumnezeu a promis că are grijă de tine!


Sursă imagine: mymixedstyle.wordpress.com

Nu știu cine ești, de unde vii și încotro ți-e drumul, dar știu că avem ceva în comun, Dumnezeu ne iubește pe amândoi.
Eu nu merit cu nimic mai mult decât tine, noi doi suntem la fel. Suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Amândoi avem un dor pentru cer, trebuie doar să ne dăm seama de asta.
Dumnezeu te iubește pe tine la fel de mult cât mă iubește și pe mine, suntem copiii Lui.

Astăzi Dumnezeu a fost lângă mine iar asta înseamnă că a fost și cu tine. Poate L-ai observat, poate nu, dar El a fost acolo.

Știu că uneori totul se destramă și că lupta te doboară, știu că uneori sufletul îți e îngenunchiat și plângi, știu, pentru că ni se întâmplă la toți, dar trebuie să ne ridicăm, trebuie să ne lăsăm întăriți, căci cel ce-i slab e tare în Hristos.

Știu că uneori povara ți-i prea grea iar lumea te încarcă și mai mult, dar amintește-ți că nu ești singur, Dumnezeu e mereu cu tine, Dumnezeu îți poartă bagajele zilnic!

Așa că astăzi, zâmbește! Știu că ai pe undeva prin buzunare fața ta veselă și optimistă, puneți-o! Adună-ți grijile, dorințele, nevoile și neajunsurile, bagă-le într-un sac și du-l la Dumnezeu, lasă-l acolo și fii convins că El poate totul.

Zâmbește, Dumnezeu a promis că are grijă de tine, a promis că te va purta pe brațele Lui, tu doar zâmbește-i ca semn de mulțumire.

Eu am zâmbit, dar tu?

8 comentarii:

  1. Imi place postarea ta. Da, am zambit desi uneori e greu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca a zambit, stiu cum e...dar se merita sa zambim.

      Ștergere
  2. Scrii așa frumos, știu ca e acolo,doar ca noi nu îl vedem.

    RăspundețiȘtergere
  3. Zâmbetul e modul cel mai ușor de a sfida problemele. Apoi gândul că El știa că problemele tale vor apărea și că deja are și soluția pentru ele deja face totul mai ușor :)

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button