miercuri, 18 noiembrie 2015

Până moartea ne va despărți

Pentru cei care nu știu imaginea face parte din filmul Up. Vi-l recomand, este o animație superbă!

Până moartea ne va despărți, zicem noi, dar apoi începem să ne dăm seama că persoana de lângă noi începe să nu ne mai placă, că deja după câțiva ani și câțiva copii se ajunge la divorț.
Dacă se mai poate repara ceva? 
Dacă ar trebui să ne întrebăm unde am greșit și unde trebui corectat?
Cui îi pasă? Când altcineva ne taie calea, când avem parte de un nou început?

Nu contează cine suferă în urma noastră, nu contează ce răni lăsăm.

Uneori e necesară plecarea, înțeleg asta, nu sunt absurdă dar, de cele mai multe ori plecăm pentru că vrem. Plecăm fără să încercăm măcar să reparăm, uneori plecăm fără ca măcar să ne întrebăm unde am greșit.
Acele cuvinte, până moartea ne va despărți, încep să dispară atunci când ne acuzăm, când dăm vina pe celălalt.

Divorțul lasă răni. Divorțul doare. Nu pot să spun asta decât în postura unui om, care cândva a fost copil. Un om care și-a văzut părinții plecând pe căi diferite, chiar prea devreme. Poate dacă totul s-ar fi întâmplat mai târziu n-ar mai fi durut, dar ce mai contează acum?

Divorțul doare, așa că aș vrea să vă gândiți bine atunci când doriți să plecați, pentru că atunci decideți să vă lăsați copiii să fie crescuți de altcineva, să pierdeți amintiri, momente din viața lor, să provocați răni și să vă înstrăinați.

Vă spun eu, copiii știu. Copiii știu.

M-a sunat tata într-o zi. Aveam cred că între 12-13 ani și m-a întrebat de niște acte. În timp ce îi răspundeam la întrebare, ceva s-a rupt în mine. Am presimțit parcă ce se v-a întâmpla. Ai mei fuseseră despărțiți cu mult timp înainte de divorț, dar cu toate acestea inima mi s-a întristat. De ce? Pentru că acela a fost primul moment în care am rămas fără speranță. Până atunci am sperat că se vor împăca, că poate va veni o zi în care vom fi o familie, familia care nu am fost niciodată, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Până moartea ne va despărți sunt cuvintele care ar trebui să vă țină împreună, amintiți-vă de ele!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasă gândurile tale aici...

Share button