vineri, 16 octombrie 2015

Și dacă dragoste nu e...

Sursă foto:www.pxleyes.com

Și dacă dragoste nu e, nimic nu e...spuneau versurile unui cântec iar lumea de astăzi nu mi s-a părut niciodată mai lipsită de dragoste decât mi se pare acum.
Lucrurile încep să devină din ce în ce mai clare și stau și mă întreb dacă lumea a fost așa mereu sau s-a schimbat pe parcurs?

Obișnuiam să fiu optimistă, să cred în oameni, să dăruiesc totul sau nimic. Obișnuiam să îmi deschid sufletul și să mă întâlnesc cu oameni care făceau la fel.
Unde s-au dus prietenii cărora puteai să le spui orice?
Unde s-au dus oamenii care nu știau cum să lase un om drag în urma lor?
Unde s-a dus dragostea?

M-am trezit într-o zi și am realizat că sunt pustie. Am tânjit după oamenii de altă dată, după inocența pe care am avut-o, după omul care am fost, dar a fost în zadar.
Am tânjit după dragostea pe care oamenii și-o oferă dar am găsit în schimb invidie și lăcomie. Am găsit relații distante, oameni care pleacă și scuze.

Ce s-a întâmplat cu timpul petrecut împreună, ce s-a întâmplat cu sacrificiile? Am ajuns să văd lipsa dragostei.
Astăzi, am văzut doi bătrânei. El era nervos, din ce am putut înțelege eu, ea venea de la un magazin, sau de la o farmacie și stătuse la coadă, el o așteptase dar se pare că nu s-a gândit că ea va sta atât de mult acolo. Și pe când se îndreptau unul către celălalt eu m-am uitat către ei, primul gând pe care l-am avut a fost povestea aceea cărora multora li se pare minunată, doi oameni care au îmbătrânit împreună, doi oameni care s-au iubit. Însă apoi un alt gând mi-a venit, dacă au fost divorțați? Dacă ei duc de fapt în spate alte povești de iubire?

Dragostea nu separă. Dragostea nu durează doar atât timp cât există pasiunea. Dragostea nu se stinge.

Trăim într-o lume în care nu mai există dragoste.
Divorțuri. Copii abandonați. Câini maltratați. Oameni părăsiți.
Și se promovează doar lucruri de nimic.

Și dacă dragoste nu e... se întâmplă exact ceea ce trăim noi astăzi.

10 comentarii:

  1. Esti prea tanara ca sa fii dezamagita de oameni. Stai linistita, timpul iti va raspunde la intrebarea legata de prietenie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e totul asa de gri! Sunt si oameni altfel! Nu asa multi ca ceilalti, dar impreuna fac minuni ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori ma setez pe gri...alteori ma setez pe roz.

      Ștergere
  3. Ai dreptate, tanjim toata viata dupa un ideal. Eu nu sunt o fire pesimista, dar mi-am dat seama ca de fapt suntem singuri pana la final si adevarata putere sta in a accepta aceasta realitate. Oricati oameni ai avea in jur, nu poti aseza trairile tale si pe spatele lor, trebuie sa faci fata singur multor lucruri.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragostea e in schimbare vesnica, ce iti place la o varsta nu ramane batut in cuie. :)

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button