miercuri, 17 iunie 2015

Azi nu mai pot...

...

Am obosit...

M-am oprit în mijlocul drumului într-o zi, era mult praf în jurul meu și eram singură. Eram murdară și căzută, nu mă puteam ridica, dar m-a prins o mână de sus. Era Dumnezeu. Eu plângeam. El s-a uitat la mine și s-a așezat lângă mine. Mi-a zis că trebuie să mă ridic singură.
L-am prins de mână și i-am zis tot ce am pe suflet, El m-a ascultat cu atenție.

Azi nu mai pot, nu mai pot să-i vorbesc...nu mai știu ce să îi zic.

Poate El știe că am obosit. Că nu mai pot decât să plâng și să tac. Oscilez între cele două.
Poate El știe că i-aș vorbi dacă aș putea.
Poate îmi cunoaște sufletul și tremurul din tot trupul.

Poate știe că nu mai fac față.
Că aș vrea să îmi ia povara de pe suflet și să privească către mine.
Poate știe că nu mai pot vedea omul de lângă mine suferind și că nu mai pot fi înțeleasă de nimeni.

Poate știe ce-mi doresc...


7 comentarii:

  1. Draga mea, sper ca esti bine si ca aceste ganduri nu iti apartin.

    RăspundețiȘtergere
  2. frumoasa cumintenia versurilor, prin cumintenie inteleg stapanire de sine. sunt convins ca prin arta se poate ajunge in mistica. ba nu sunt convins, stiu sigur. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sincer sa fiu, cred ca ai intuit perfect... Dumnezeu nu poate sa faca nimic pentru noi aici... ne-a fost dat liberul arbitru, iar tot ceea ce facem aici pe pamant (bine sau rau, usor sa greu, corect sau gresit) reprezinta examenul nostru, pe baza caruia vom fi judecati dupa ce nu vom mai fi... daca ne-ar ajuta aici pe pamant, pentru ce ar putea oare sa ne mai judece dincolo? Dar de ascultat, asculta, intotdeauna. Si, pe langa el, si oamenii... nu te feri sa discuti cu cei apropiati ceea ce te framanta; poate ca nu te vor putea ajuta, dar chiar si sa stii ca sunt acolo, langa tine, poate ajuta.

    Just my 2 cents...

    RăspundețiȘtergere
  4. Hei, agata-te de El pana ajungi la mal!....

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button