duminică, 26 aprilie 2015

Un mare pustiu...

Sursă imagine: www.catchy.ro

Sunt femeie, și îmi doresc ca într-o zi mai apropiată sau mai îndepărtată, să devin mamă, dar am ajuns să mă întreb cu tristețe în ce fel de lume îmi voi aduce copiii?

Mă uit în jurul meu și văd un mare pustiu. Astăzi iubirea e rară, prietenia e rară, iertarea e rară. Nu mai există onoare, respect sau rușine. Oamenii umblă de capul lor, fiecare își face propriile reguli. Se dau la moarte unii pe alții, de parcă ei ar deține viața. Se vând unii altora, pe bani, de parcă ar fi proprietăți. Se înjură la tot pasul, numai cuvinte porcoase le ies din gură.

Am ajuns să stau pe gânduri și să mă întreb cum îmi voi putea crește eu copiii? Ce fel de lume este aceasta? Ne putem numi noi oameni?

Câteodată mă întreb câtă răbdare poate să aibă Dumnezeu. Atâtea violuri, atâtea crime. Unde ne este inima? Pentru ce trăim?

Lăcomie, invidie și răutate. Am ajuns să fim niște suflete pustii, goale, seci. La ce ne folosesc mașinile și străzile poluate? La ce ne folosesc casele pompoase?

Mă uit pe lângă mine și nu văd nimic. Suntem o societate meschină. Ne-am părăsit valorile, credințele și sentimentele pentru bani și faimă dar am devenit doar o mare urâciune. Suntem praf și țărână dar ne credem dumnezeii pământului căci îl sătpânim mai bine ca niciodată.

Da, sunt tristă, pentru noi! Sunt tristă pentru tot ce văd în jurul meu și nu pot înțelege cum am ajuns aici.

Cerem atât de multe, așteptăm să primim dar nu dăruim deloc.
Suntem egoiști, nu ne gândim decât la cât mai multe moduri în care ne putem gădila ego-ul.

Nu există nici Dumnezeu, nici moarte, nici nimic, aici noi suntem stăpânii.

Treziți-vă, oameni! Aveți un suflet, o inimă, realizați asta? 

10 comentarii:

  1. Ahhh scumpa mea, e trist, insa nu e chiar asa... Eu lucrez cu copii si parintii fac foarte multe pentru copii si sunt super multe posibilitati pentru a creste copii frumos chiar si in zilele de azi. Eu tot imi doresc copii in viitorul apropiat si vorbind cu un cunoscut i-am spus ca as vrea doua fete si el mi-a spus: "Liuba, sa iubesti fetele, nu trebuie sa le educi" si mi-a placut mult aceste cuvinte. Daca daruim iubire, o si semanam. Te pup scump si multumesc pentru ca ai curajul sa spui lucrurile pe fata :) Liuba x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa ai dreptate si sa pot oferi iubire, dar chiar si asa...lumea nu se va schimba, copiii tot in ea vor ajunge...

      Si eu iti multumesc pentru aceste cuvinte, Liuba :*

      Ștergere
  2. lumea nu e chiar atât de gri precum ai zugravit-o tu aici... probabil astazi ai o stare sufleteasca mai speciala. Este drept ca exista toate aceste monstruozitati pe care le-ai mentionat aici si fiecare dintre noi ne dorim sa nu fim niciodata implicati in astfel de fapte si evenimente, dar exista in lume si multe minunatii, care ne incarca sufletele cu energie pozitiva si ne alimenteaza dorinta pentru o viata frumoasa. Vreme optima pentru a deveni parinte nu exista, nu a existat si probabil nu va exista niciodata, dar minunea vietii este data prin nastere si nimic pe lume nu exista mai potrivit pentru a împlini o femeie, decât evenmentul de a deveni mama. Aducerea pe lume a unui copilas face deja lumea mai frumoasa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am momente in care vad lumea in gri si momente in care vad lumea in culori aprinse. Probabil ai dreptate. Multumesc pentru ganduri!:)

      Ștergere
  3. Cred ca iti trebuie o "ancora". Vezi lumea prea trist, prea emotional...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am o ancora... si nu vad lumea zilnic asa, daca as vedea-o asa mereu nu stiu ce s-ar intampla, dar felul acesta de a vedea lumea e legat doar de anumite momente...

      Ștergere
  4. Si eu m-am gandit la aceste lucruri de multa vreme, cu teama pentru viitorul copiilor, mai ales pentru legile care se vor adopta cu privire la liberatatea orientarii sexuale a copilului, atunci cand acesta inca nu poate sa distinga binele de rau, asa cum am auzit ca se practica in SUA. Traim vremuri in care raul este numit bine si binele rau, asa cum spune Biblia.
    "Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?" (2Petru 3.11-12)

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button