joi, 12 februarie 2015

Angelologia de Danielle Trussoni

Sursă imagine: internet

Angelologia este una dintre cărțile care mi-a plăcut mult. M-a ținut cu sufletul la gură făcându-mă să răsfoiesc pagină cu pagină întrebându-mă ce mă așteaptă mai departe.

”Evangeline era o copilă atunci când tatăl ei a încredințat-o măicuțelor de la mănăstirea St. Rose. La douăzeci și trei de ani, descoperirea unei scrisori din 1943 îi revelează tinerei o istorie secretă de acum o mie de ani, un străvechi conflict între Societatea Angelologilor și nephilimi, descendenții rezultați din împreunarea îngerilor cu oameni” spune descrierea care mi-a atras atenția încă de la început și despre care pot spune că nu m-a dezamăgit.

Angelologia este o carte care te poartă prin porțile imaginației făcându-te să îți dorești să știi cât mai multe, și credeți-mă în cele 716 pagini chiar aveți ce să descoperiți.

Nu vă puteți plictisi citind Angelologia.

Ce nu mi-a plăcut la această carte a fost interpretarea pe care autorea a dat-o pasajelor din Biblie, deși a fost în mod fictiv nu cred că se cuvine să răstălmăcim cuvântul lui Dumnezeu.

Citate:

”Poate că trupul îmbătrânește, dar sufletul rămâne tânăr, așa cum l-a lăsat Dumnezeu”

”Depindem de cuvântul scris. Aceasta este lumina care a dat naștere universului și lumina care ne călăuzește prin el. Fără cuvânt, nu am ști de unde venim și spre ce ne îndreptăm”

”Trebuie să ne luăm la trântă cu răul, cu stăruința sa în lume, cu puterea sa infinită asupra ființelor umane și cu propria noastră voință de a-l sprijini.”

”Renunți la viața aceasta, dar câștigi o alta”

Dacă ar fi să învăț ceva din această carte acel lucru ar fi că indiferent de cât timp trece și de câte de greu ne este trebuie să luptăm, să facem ceea ce am fost chemați să facem.

Notă: 4/5

2 comentarii:

  1. Am remarcat carte pe undeva dar cred ca mi-am inchipuit ca este un tratat stiintific, nu un roman. Am sa o caut din nou.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, e un roman fictiv si e chiar foarte fain :D

      Ștergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button