joi, 6 noiembrie 2014

Votul vostru contează!

Sursă imagine: internet

Țin să menționez că mă adresez în special persoanelor care nu se prezintă la vot, persoanelor care se prezintă la vot pentru anularea votului și tuturor celor ce sunt doritori să citească acest articol.

Acum ceva timp în urmă am fost și eu ca voi, nu doream să mă prezint la vot sau mă duceam cu gândul să-mi anulez votul.
Motivul este simplu, candidații care se prezintă nu au ce să îmi ofere, nu găsesc pe nici unul dintre ei ca fiind potrivit.
Printre alte milioane de gânduri împletite cu o stare de nervi, pentru că la țara noastră și la guvern în orice fel m-aș gândi explodez, mă întrebam ce viitor poate să mai aibă România?

Semnalul meu de deșteptare a fost o colegă care mi-a ținut o predică lungă despre alegeri și care mi-a pus la un moment dat o întrebare: Pe cine limitezi tu când gândești că România nu poate să aibă un viitor mai bun?

Răspunsul vi-l spun vouă astăzi, aici.
Eu îl limitam pe Dumnezeu. De ce?
Oare El chiar nu poate să scoată candidați vrednici de dorințele și trebuințele noastre? Nu se poate face ceva ca discomfortul acesta din punct de vedere financiar să dispară din România?
Oare întâmplător ne aflăm noi aici?

Dragilor, poate că oamenii care vor candida de-alungul timpului pentru diferite posturi nu ne vor mulțumi vreodată dar asta nu ne dă dreptul să stăm cu mâna în sân și să ne ignorăm datoria de cetățeni ai țării în care ne aflăm.
Cum putem să-i lăsăm pe alții să voteze în locul nostru și apoi să ne plângem de ceea ce au votat ei?
Dacă nu găsim un candidat ideal atunci hadeți măcar să nu-l lăsam pe cel mai rău dintre toți candidații să câștige.
Părerea noastră contează, votul nostru contează, de ce nu facem nimic în privința asta?

Nu vă anulați votul, nu stați acasă bolborosind că nu aveți pe cine să votați.
Gândiți-vă la viitorul vostru, gândiți-vă că România încă se poate schimba!

P.S. Știți că dintre toți acești candidați nepotriviți fie că votați sau nu, tot se va alege unul, așadar nu e ca și cum dacă nu votați sau vă anulați votul rezolvați problema, ci din contră, mai rău faceți!

P.S. Nu cumva îl limitați și voi pe Dumnezeu în privința asta?


4 comentarii:

  1. Pentru turul al doilea se prefigureaza un rezultat de 55-45 %, cu eroare de 3,3 procente, dupa un sondaj publicat ieri...
    Insa, dureros este ca numai 50% si un pic de romani sunt interesati sa-si exercite un drept democratic...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e...poate totusi in aceasta perioada se vor razgandi unii...

      Ștergere
  2. Dacă cei din diaspora fac zeci sau sute de kilometri pentru a vota, noi de ce n-am sacrifica o jumătate de oră? Mă întreb și eu, de ce suntem atât de comozi sau/și nepăsători?

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button