vineri, 28 noiembrie 2014

Viața se scurge...


Sursă imagine: prima-impresie.eu

Viața se scurge, secundă după secundă, minut după minut, oră după oră, zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an...

Am răsfoit puțin prin amintiri și m-am întrebat cum oare a trecut timpul...
I-am spus lui Dumnezeu în această dimineață că nu știu câți dintre oamenii din viața mea vor mai pleca de lângă mine, dar știu că El va rămâne...

M-am trezit într-o zi departe de lumea în care am trăit cu puțin timp în urmă, departe de acei oameni, de acel loc, departe de tot, nu eram eu de vină, era timpul care m-a făcut să cresc și să nu mă mai potrivesc acolo, care m-a purtat spre alte locuri și alți oameni.

Am asemănat de multe ori viața cu un tren, stațiile cu etapele, pasagerii fiind oamenii pe care îi întâlnim, poate ști cineva pentru câte stații ne vor însoți ei?

Cândva credeam în prietenia veșnică, cândva credeam că îi voi putea lua pe toți cu mine, m-am înșelat, nu îi pot lua decât în amintiri.

Viața se scurge și mă întreb ce rămâne din ea, pentru ce mi-ar părea rău dacă aș ști că mor mâine, ce aș vrea să îndrept, ce aș lua înapoi, ce aș mai da?

Viața se scurge...îndată se va sfârși și 2014, voi face probabil un bilanț ca în fiecare an, îmi voi propune lucruri, le voi îndeplini pe o parte dintre ele...apoi va urma un an cu pierderi, plângeri și cu bucurii, doar că totul va fi nou, totul va fi altfel, va fi o nouă poveste, asta desigur..dacă Dumnezeu mi-o dă.

Când nu găsiți motive pentru care să fiți mulțumitori gândiți-vă la faptul că inima încă vă bate pentru că El a poruncit așa.

8 comentarii:

  1. Grijile si dinamica societatii ne-au facut pe toti sa uitam sa ne bucuram de fiecare picatura de aer pe care o respiram, sa uitam sa ne bucuram de fiecare zambet primit de la necunoscuti, sa uitam sa oferim zambete.
    In prezent, multumirea este sa ai bani si sa-i cheltui. Multumirea nu mai este bucuria de a trai.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am renunțat de mult în a mai face bilanțuri la sfârșit de an. Îmi dau seama că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și de cele mai multe ori îți dai seama că nu ai făcut tot ce ți-ai propus, dar unele lucruri chiar dacă au ieșit altfel, poate au ieșit mai bine decât ți-ai propus.

    Prietenii? Dacă ai 2-3 de certă valoare e suficient. Personal cunosc mii de persoane dar nu știu dacă am mai mult de 3 prieteni adevărați. Dacă ai câteva persoane cu adevărat apropiate atunci ești o persoană fericită.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lavinia, uite, te invit la un tag..... ca la sfârșit de toamnă!;)
    http://blogugulmarieimuzicasiimagini.blogspot.ro/2014/11/tag-autumn-melancholy.html

    Și eu am mai avut gâduri din astea, dar sunt mult mai optimistă!:) Cât despre prieteni.... Aș putea foarte bine să nu am, oricum frații pot ține locul a mii de oameni. Am o prietenă bună, dar e o chestie mai delicată când se pune problema dacă suntem prietene pe totdeauna...

    Te pup, Lavi!:* O iarnă FE-RI-CI-TĂ!:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna Lavi, speranta moare ultima si chiar daca avem perioade urate mereu incolteste, ca primavara dupa iarna, nu? Nu conteaza cati prieteni ai cand esti un om singuratic, nu conteaza cum sunt prietenii daca nu lasi implinirea ta pe seama ajutorului lor, un zambet, o urare, un ajutor neconditionat e pretios si obligatiile nu-si au locul, acolo e prietenie.
    Daca sunt asteptari trebuie spuse, daca nu coinicid, la fel, e grea transparenta.

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button