luni, 17 noiembrie 2014

Dumnezeu vrea și poate!

Sursă imagine: pirusflorin.blogspot.com

Noi, oamenii suntem de multe ori limitați în vedere, în putere și în orice lucru. Ne uităm în depărtări și nu putem vedea o soluție. 
Ne uităm la noi și ni se pare că suntem prea slabi sau nu merităm ca lucruri bune să ni se întâmple.
Ne uităm la ceea ce aveam în jur și ne gândim că nu se poate, că nu putem face nimic.
Inclusiv eu gândesc așa uneori. Mă gândesc și mă frământ până mă doare capul și realizez că tot nu am rezolvat nimic, dar astăzi mi-am adus aminte că există Cineva care poate.

Dumnezeu poate! 
Dumnezeu poate schimba tristețea în fericire, sărăcia în bogăție, plânsul în râs, încercările în binecuvântări.
Dumnezeu nu s-a schimbat. El este același care a putut să transforme vinul în apă și o poate face și astăzi!
Dumnezeu nu s-a schimbat! El este același care a vindecat orbi, surzi, șchiopi, leproși o poate face și astăzi!
Dumnezeu are milă de cei săraci, El este cel care privește cu îndurare către noi în fiecare dimineață. Nu vă supărați, eu știu că oricât de greu ne-ar fi aici El are ceva mai bun pregătit pentru noi, El are un plan bine definit pentru fiecare fiindcă Dumnezeu poate!

Dumnezeu poate să ne ierte, să ne curețe de păcate, să ne ofere salvare!
Dumnezeu poate face orice în viața noastră, atâta timp cât noi avem măcar un gram de credință.

Nu vă mai limitați dragii mei, nu vă mai limitați viețile și posibilitățile, avem un Dumnezeu al posibilităților, al veșniciei, avem un Dumnezeu cu mult mai înțelept, bun și măreț decât noi, așadar nu vă mai întunecați orizontul căci Dumnezeu poate și ceea ce este mai important decât atât este că Dumnezeu vrea!

”La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.” 
Matei 19: 26

6 comentarii:

  1. Cuvintele tale s-au potrivit cu starea inimii mele acum. Multumesc ca mi-ai reamintit ca la Dumnezeu orice este posibil.

    RăspundețiȘtergere
  2. De fiecare data cand intru pe blogul tau, citesc lucruri frumoase, care imi dau o stare de bine.Pupici draga mea!Ai dreptate, Dumnezeu poate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Lavinia, scrii prea frumos si mereu cand te citesc simt dragoste si intelepciune in cuvintele tale. Am simtit ajutorul Lui Dumnezeu de prea multe ori si sunt sigur ca la El sunt toate cu putinta, doar ca noi oamenii intram in panica si uitam unde sa alergam :(

    Te pup si iti urez noapte buna!

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button