vineri, 8 august 2014

Pe Dumnezeu l-am cunoscut ca prieten.

 Sursă imagine: blessedmamasheaven.com

Am crezut în Dumnezeu încă de când am început să văd lumea. Nu cred că a existat un singur minut în care să nu cred în El. Copil fiind mă rugam doar uneori. Dacă se întâmpla să am coşmaruri noaptea sau dacă vroiam sa îi cer Lui ceva dar de cele mai multe ori uitam. A venit o vreme, cea a adolescenţei în care pot spune că am renunţat complet la El. Poate ziceam o rugăciunea în grabă seara sau îi auzeam pe alţii cum înjură despre El. Ştiam că există dar asta pentru mine era nesemnificativ sau fără scop.
Cum am ajuns să mă apropii de Dumnezeu?

Prin singurătate.
Există un citat care transmite ceva de genul "când sunt singur mă apropii de Tine", aşa s-a întâmplat şi la mine.
Am rămas singură. Părinţii, să fiu sinceră, îi am în viaţă, dar să îi simt lângă mine nu i-am simţit, aşa că exceptându-i, pot spune că am pierdut într-o clipă ceea ce eu am ridicat în ani. Am pierdut totul, începând de la locul în care am trăit, casă, oraş, amintiri şi terminându-se cu prieteni, iubit. Cam asta era ceea ce aveam, deci trăgând o linie, am pierdut totul. Ca să fiu mai exactă am pierdut casa în care a rămas o parte din mine fără de care nu sunt completă nici acum deşi au trecut şase ani de atunci. Am pierdut patru oameni dragi care la fel au luat o parte din mine şi au dus-o departe.
Am pierdut tot ce aveam eu pe atunci şi am rămas singură. A trebuit să încep de la zero într-un oraş în care am întâlnit întâi doar oameni ce şi-au bătut joc şi au râs de mine.

Aveam sufletul plin de atât de multe lucruri, eram atât de împovărată şi nu aveam cu cine să vorbesc. Atunci mi-am amintit de El. Nu că aş fi uitat dar atunci mi-am amintit de El, nu ca de Dumnezeul despre care înjură oamenii, nu ca de Dumnezeu căruia îi îndrugi câteva cuvinte seara înainte de culcare, nu ca de Dumnezeul la care mergi să îi ceri ceva.
Pe El l-am găsit întâia oară, ca prieten.
Şi pot spune că Dumnezeu este cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată.

Dumnezeu nu m-a alungat din viaţa Lui pentru că şi-a găsit o nouă companie.
Dumnezeu nu m-a bârfit niciodată pe la spate.
Dumnezeu nu m-a lăsat de una singură doar pentru faptul că nu am mai stat lângă El.
Dumnezeu nu a apelat niciodată la mine doar pentru a-mi cere un favor.
Dumnezeu nu m-a judecat niciodată pentru ceea ce am făcut.
Dumnezeu nu s-a grăbit să mă părăsească ori de câte ori i-am spus pleacă.
Dumnezeu nu s-a supărat pe mine doar pentru că nu am vrut să-i ascult sfatul şi dacă am stat perioade lungi fără să îi vorbesc nu s-a trezit să îmi spună "ce vrei?".
Dumnezeu nu mi-a întors niciodată spatele.

4 comentarii:

  1. Ce ganduri frumoase, citind tot ce ai scris tu despre experientele tale, imi dau seama ca ne asemanam, si eu am pierdut multe, ba chiar m-am trezit mama singura cu un copil de 4 luni, care iata are 4 ani acum. Daca nu a fost Dumnezeu langa mine, atunci cine? Astfel de experiente negative ne fac sa vedem adevarul, acela ca Dumnezeu e mereu langa noi!Numai bine iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau sa aud asta, dar ma bucur ca El a fost langa tine si ca te-ai descurcat, in tot raul e un bine pana la urma.
      Numai bine si tie!

      Ștergere
  2. Pana la urma poti sa pierzi orice atata timp cat nu pierzi speranta.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button