sâmbătă, 8 februarie 2014

Străinul

 Sursă imagine: realityinfringement.wordpress.com/

Am întâlnit un străin, chiar în momentele acelea amare când viaţa pare ca o pastilă ce trebuie înghiţită şi nimeni nu e lângă tine. Stăteam şi îmi plângeam de milă şi aveam senzaţia că nu mă vede nimeni, dar mă vedea străinul.
S-a apropiat de mine mai mult decât i-a fost îngăduit şi mi-a spus că pierd vremea plângându-mă, că făcând loc tristeţii pe faţa mea nu fac decât să mă urâcesc. 

Dumnezeu te-a creat ca să fii veselă şi plină de speranţă, mi-a zis străinul fără să mă privească atent. 
I-am spus să mă lase în pace, i-am reproşat că ce ştie el despre Dumnezeu sau despre veselie şi speranţă, chipul lui era atât de plin de riduri şi atât de prăfuit, ochii lui păreau să cunoască totul, era slab şi aş fi spus că e un cerşător.
Fată dragă, mi-a spus străinul, eu am călătorit de la oameni bogaţi la oameni săraci, de la oameni îngâmfaţi la oameni cu inima bună, de la oameni tineri la oameni bătrâni, am văzut moartea, am văzut viaţa şi am văzut cam cu stă treaba cu oamenii şi cu viaţa lor. Îţi spun ceea ce îţi spun pentru că în toată acestă mare călătorie  am observat că doar oamenii ce îl au pe Dumnezeu în viaţa lor sunt capabili să rămână ancoraţi în speranţă şi să treacă drumul cu bolovani. 

Doar acei oameni îşi pot da seama cât de important este ceea ce faci cu viaţa ta, cum faci, ce laşi în urmă...
Tristeţea nu are ce căuta pe chipul tău, nu ai de ce să fii tristă când ai un Dumnezeu în cer care te iubeşte, iar toate aceste cuvinte sunt valabile şi pentru ceilalţi trecători de pe drum, a mai spus străinul, apoi a plecat şi nu l-am mai văzut de atunci.
Nu am ştiu mult timp cine este dar într-o zi mi-am dat seama, era timpul.

Concluzia etse să nu pierdem timpul fiind trişti, ci să ne punem speranţa în Dumnezeu şi să mergem mai departe chiar şi pe drumul cu bolovani.

21 de comentarii:

  1. Timpul poate să îți fie cel mai bun prieten dacă îl folosești cum trebuie, sau poate să îți fie un dușman când îl lași să se scurgă în van.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu sper sa imi fie prieten dar de cele mai multe ori nu e.

      Ștergere
  2. Ne place așa de mult să ne plângem de milă încât uităm cine ne este Tată.
    Ți-am spus că îmi place noua temă?
    E superbă! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. La un moment dat toti, voluntar sau involuntar, ne plangem de mila si consideram ca nu mai avem scapare, ca totul este anapoda in jurul nostru, dar asta nu reprezinta decat un mod de stagnare, plangandu-ne de mila nu facem decat sa ignoram noul drum deschis, pentru ca da, de fiecare data cand un drum se inchide, altul se deschide :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, suntem oameni si ne plangem dar dupa cum ai zis si tu ignoram drumul nou deschis din cauza asta... cateodata.

      Ștergere
  4. Dar stii, Lavinia, ca nu-ti poti controla sentimentele si sunt momente cand clachezi pur si simplu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu... bine ca momentele alea nu dureaza o vesnicie.

      Ștergere
  5. Și eu am pierdut mult timp lamentându-mă. Din păcate nu-l mai pot recupera!
    Experiența dureroasă este utilă celor care citesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Important este sa nu mai pierzi de acum in colo timp :D

      Ștergere
  6. ce simplu pare...si e asa de greu uneori!

    RăspundețiȘtergere
  7. Uneori fie ca vrei, fie ca nu vrei...esti trist. Cred ca o zi, doua de genul asta...te ajuta sa ai un zambet si mai larg apoi :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Lavinia, de multe ori mă consola același gând.... Dar fără să mi-l fi dat cineva:

    Ne mutam. Cât timp se făceau pregătirile, noi toți dormeam la bunica. Atunci când s-au terminat cât de cât și aranjamentele prin camere în noul apartament, eu și fratele meu am mers cu tati să dormim acolo. În fine, deși fusese voința mea, îmi simțeam inima grea. M-am întins în pat necăjită. M-am întors cu fața la tablia patului. M-au podidit lacrimile: la acea tablie priveam eu când eram micuță și făceam pe supărata cu mami. Mi-am întors privirea spre tavan. Atunci mi-am zis: "De ce sa fiu supărata din moment ce știu că Dumnezeu mă iubește și că el va fi mereu alături de mine?". Și printre lacrimi am zâmbit. Nu știu de ce, dar acel gând venit brusc m-a liniștit mult.

    Din acel moment, de fiecare dată când mă rănește cineva, ma consolez cu acest gând salvator, dacă aș putea să-i spun așa....
    O săptămână frumoasă, Lavinia!
    P.S.: Te văd că-ți place să conversezi.... Știi că tu mă urmărești pe mine, dar eu mai am un blog pe care scriu, nu pun doar poze și melodii. Da, și pe MARIA mai scriu, dar mai rar. Pe celălalt .... fac exact pe dos. Dacă vrei, spune-mi în caz că vrei să vezi care te tentează de fapt mai mult. Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ca ai impartasit povestioara ta cu mine, dar m-ar interesa sa vad despre ce este vorba! :)

      Ștergere
    2. momenstesipareri.blogspot.com
      Mă bucur că te interesezi un picuț și de mine!:))
      Pup, Lavinia!

      Ștergere
  9. Crezi in Dumnezeu, te iubeste mai mult decat oricine. Si nu fi trista sau pesimista. De ce sa fii pesimista cand poti sa fi optimista?! Asa iti vei influenta viitorul si stropul de optimism se va vedea asupra actiunilor tale. :*

    RăspundețiȘtergere
  10. >:D< nu ma asteptam la cuvintele astea.. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button