sâmbătă, 22 februarie 2014

Pe Dumnezeu nu îl pierzi

 Sursă imagine:http://popnoire.myshopify.com

"Pe Dumnezeu nu îl pierzi, doar îţi mai dă drumul la  mână ca să mergi singură. Exact ca acei copii mici care atunci când cad se întorc în braţele părinţilor" mi-a spus în seara aceasta o prietenă, Mălina pe la care vă invit să treceţi.
Şi sinceră să fiu parcă m-a lovit ceva, parcă dintr-o dată am început să văd ceea ce până acum nu văzusem, zilele acestea Dumnezeu mi-a dat drumul la mână şi în tot acest timp l-am văzut absent şi m-am crezut singură dar acum am realizat că nu a fost aşa. Adevărul este că m-a lăsat să merg singură, m-a vegheat din spate nu ştiu exact de ce, poate ca să mă pună la încercare sau poate aveam nevoie să învăţ ceva dar important e că a facut-o din dragoste. 

Acest lucru mă face să îmi amintesc de momentul în care tata m-a învăţat să merg pe bicicletă, îmi era frică să merg singură şi îi tot spuneam: "Da mă ţii?" iar el îmi răspundea " Te ţin" şi eu nu aveam încredere, mergeam pe bicicletă, mă uitam în faţă şi continuam să îl întreb " Mă ţii?" iar la un moment dat mi-a dat drumul şi nu mi-a spus asta, m-a lăsat să merg singură, puteam să merg singură, el mă veghea din spate, era acolo în caz că ceva mi s-ar fi întâmplat.

Cuvintele prietenei mele din această seară m-au făcut să realizez că Dumnezeu era lângă mine, dar din anumite motive a trebuit să trec prin suferinţă singură.
Nu ştiu voi cum sunteţi acum, dar dacă vă regăsiţi atunci, nu uitaţi că Dumnezeu veghează din spate, vă las acum cu un citat, un gând frumos spus de bunica Mălinei : " 
Gândeşte-te că uneori Dumnezeu ne dă drumul la mână pentru a merge singuri, pentru a ne descurca singuri, dar daca vom cădea, EL va fi acolo să ne mângâie, să şteargă lacrimi şi să ne ridice pentru a continua

14 comentarii:

  1. Ce frumos! Mi-a plăcut mult imaginea cu mersul pe bicicletă din copilărie.
    Consider că este important să trecem prin diverse încercări tocmai pentru a ne descoperi și pentru a ne înțelege capacitățile. Dumnezeu mereu este cu noi, ne veghează, dar ne determină uneori, prin încercările la care suntem supuși, să fim conștienți și de lumina din sufletul nostru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-a placut. Da, asa este, chiar daca e dureros totusi e pentru binele nostru.

      Ștergere
  2. hmmm, interesanta teorie, nu m-am gandit la asta niciodata :-?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca nici eu nu ma gandisem la ea initial...

      Ștergere
  3. insasi arta de a trai presupune o combinatie subtila intre a tine si a da drumul.

    RăspundețiȘtergere
  4. scumpa mea, eu citesc in fiecare zi o carte acre se numeste "Walking with God" si exact ieri am citit ca Dumnezeu ne iubeste si ca este langa noi, El e printre noi si cei care accepta prezenta Lui sunt impliniti. Te pup copil scump x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah...trebuie sa mai bag si eu nasul prin carti :D
      >:D<

      Ștergere
  5. Frumos! Multumesc! M-ai facut sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva. Te pup! :*

    RăspundețiȘtergere
  6. Dumnezeu e lângă noi mereu. Și în cel mai negru abis. Uite ce ne spune Tăticul nostru în Deuteronom 30:4.
    ”Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute.” E peste puterea noastră să înțelegem că El este peste tot și oricând. Chiar înainte să realizăm pericolul care ne paște :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca m-ai cam obisnuit cu versete deci cand iti voi vedea numele la comentarii s-arputea sa astept cate un verset :)).
      Am sa le iau si am sa le notez in agenda mea :D

      Si apropo...asta parca e cel mai frumos dintre toate ce mi le-ai lasat.

      Ștergere
    2. Nu știu dacă o să găsesc mereu un verset dar de câte ori o să am ocazia să fii sigură că am să îți las un ul :P Toate versetele au ceva frumos în ele, iar cel mai inspirat verset este cel de care ai cea mai mare nevoie într-un anumit moment.

      Ștergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button