sâmbătă, 28 decembrie 2013

Ne pictăm viaţa în palete de culori calde sau întunecate?

Mi-au trecut astăzi nişte gânduri prin minte şi am realizat aşa din senin că sunt binecuvântată, şi asta este datorită faptului că am oameni pe care să îi iubesc, am un loc pe care să îl numesc acasă, sunt sănătoasă şi chiar dacă multe lucruri merg prost pentru mine mă pot baza pe Dumnezeu. 

Stăteam zilele astea de sărbători şi mă uitam la poze pe facebook, şi toată lumea avea brad şi poze aşa frumoase şi parcă totul era aşa într-o atmosferă de sărbătoare, şi pentru o clipă m-am gândit că nu oricine îşi permite să aibă poze lângă un brad sau poze într-o casă frumoasă, nu oricine îşi permite un calculator, pentru că şi la vremea aceasta există oameni săraci care nu au nici măcar un telefon mobil vechi, şi am realizat că am motive pentru care să îi mulţumesc lui Dumnezeu, am motive pentru care să le mulţumesc părinţilor mei, am motive pentru care să zâmbesc şi să dau ajutor atunci când pot celor care au nevoie.

Am motive să spun "Sunt binecuvântată" şi cred că dacă staţi să vă gândiţi şi voi aveţi motive să spuneţi acelaşi lucru.

Trecem de multe ori pe lângă lucruri care ni se par obişnuite, banale, dar pe care alţii doar le  visează, sau se luptă pentru ele. 
Cred că ar trebui să fim mai atenţi la ceea ce avem , la persoanele de lângă noi şi la felul în care trăim, până la urmă depinde de noi dacă suntem sau nu mulţumitori cu ceea ce avem.

Chiar în zilele de Crăciun s-a adus în discuţie cred că un banc despre un optimist şi un pesimist, pesimistul primise de la Moş Crăciun un trenuleţ de jucărie şi se plângea că o să se strice , că i se termină bateriile , nu mai ţin minte ce primise optimistul însă era un lucru simplu şi totuşi el era bucuros şi entuziasmat, aşa ar trebui să fim şi noi, să ne bucurăm de lucrurile simple, de ceea ce primim în viaţă, pentru că până la urmă noi suntem cei care ne pictăm viaţa în palete de culori calde, luminoase sau întunecate, noi alegem dacă vrem să vedem întuneric sau lumină, noi suntem cei care decidem dacă rămânem la pământ şi ne plângem de milă sau dacă ne scuturăm haina şi continuăm să mergem.


13 comentarii:

  1. Nu-mi imaginez ce lucruri ar putea merge prost pentru o fiinta asa frumoasa ca tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aceste ganduri frumoase:D m-ai facut sa zambesc!

      Ștergere
  2. Da, trebuie s ane bucuram mai mult de lucrurile marunte...

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place enorm ceea ce ai scris...ai dreptate ,ar trebui sa fim fericiti si multumiti ptr ceea ce avem,pentru ca sunt oameni care nu au nici macar un loc unde sa doarma. Poti sa iei citatul,l-am gasit pe net.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca iti place! Multumesc pt citat, il voi pune pe pagina de citate:D

      Ștergere
  4. Da, avem motive să spunem că suntem binecuvântati de Dumnezeu! Domnul să te binecuvânteze, Lavinia! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. La multi ani frumosi,cu multa sanatate,realizari si fericire!

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button