vineri, 9 august 2013

Părinţilor...


De prea multe ori am întâlnit situaţii în care părinţii în loc să îşi ajute copilul şi să îi fie alături îl fac să se subestimeze, comparându-l cu alţi copii, spunându-i că aceştia sunt mai buni.
Copilul nu trebuie comparat decât cu el însuşi, altfel va creşte crezând că el nu e bun, că poate nu e în stare să facă un lucru sau altul, sau că oricum ar fi x, e mai bun ca el. Şi va crede că părinţi nu sunt mulţumiţi de el tot din acest motiv.

De prea multe ori copilul este ignorat atunci când caută să vorbească cu părinţii pe motiv că aceştia sunt ocupaţi, au foarte mult de lucru.
Dar vă rog să răspundeţi la această întrebare, ce e mai important în viaţă banii sau fericirea copilului tău?  
Şi aici nu cred că ar trebui folosită scuza, că banii tot pentru copil sunt, pentru că sunt sigură că atunci când va creşte mare, nu îi va mulţumi tatei sau mamei pentru multele jucării primite ci pentru dragostea şi timpul pe care aceştia i l-au oferit, pentru modelul pe care l-a avut de urmat.

De prea multe ori văd părinţi care îşi bat sau îşi ceartă copii nu pentru că ar fi vinovaţi ci pentru mici accidente care i s-ar putea întâmpla oricui, chiar şi unui om mare. Vi se pare normal că dacă ai făcut ceva din greşeala, (pur şi simplu ai scăpat o cană şi s-a spart, sau alte astfel de exemple) să fii certat sau bătut?

Nu sunt în măsură să dau sfaturi pe tema asta, pentru că nu sunt la acea vârstă la care să fiu părinte sau să am această experienţă dar aceste lucruri le scriu din modul meu de vedere, al unei tinere, care a fost odată copil şi care observă cum sunt crescuţi alţi copii, iar astfel îmi permit nu să vă spun, ci să vă rog, pe cei care sunteţi părinţi să acordaţi din timpul vostru copiilor, să încercaţi să îi înţelegeţi şi să le oferiţi mai multă dragoste decât jucării.

Am fost şi eu copil, şi vă pot spune de jucării, că am avut multe şi frumoase, dar nu vă pot spune despre dragoste pentru că pe aceia nu prea am simţit-o, şi îmi lipseşte chiar şi astăzi.

11 comentarii:

  1. Eu cred ca nu o sa fiu un bun parinte, de-aia nici nu imi doresc copii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bianca, cred ca nimeni nu poate spune asta pana ce nu are un copil, nu fi asa dura cu tine, eu dimpotriva cred ca vei fi o mamica minunata, doar sa vrei :)

      Ștergere
  2. ce trist! eu si fiica-mea suntem cele mai bune prietene din lume! de 27 de ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos! Ma bucur atunci, sper sa am si eu o asa relatie cand va fi momentul :D asta e unul dintre visele mele...

      Ștergere
  3. Ai foarte mare dreptate, si eu sunt de aceeasi parere. Mereu am suferit comparatii din partea parintilor cum ca x sau y stie aia, eu nu stiu si ar trebui... E foarte neplacut.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate unii cred ca banii ii fac pe copii fericiti, chiar copii cred asta dar nu este adevarat...si noi parintii ? noi nu avem nevoie de dragostea copiilor ?
    Salutari tuturor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da, si parintii au nevoie de dragostea copiilor, si as vrea sa fac un articol si pe tema asta.

      Ștergere
  5. Nu am niciun sentiment fata de parintii care nu isi sustin copii... dar e urat. urat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna... te apreciez mult si datorita invataturilor din randurile tale cred ca vreau sa ma schimb sunt o dezamagire totala pentru parintii mei . Putem vorbii cumva ...intr-un fel sau altu confidential? Sunt adolescenta,am niste probleme majore...ai fi dispusa sa ma ajuti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, nu stiu in ce masura as putea sa te ajut dar daca pot atunci sunt dispusa sa o fac. Imi poti trimite mesaj privat pe pagina de facebook a blogului https://www.facebook.com/Osperanta daca ai facebook, sau da-mi email pe lavii1503@gmail.com

      Ștergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button