luni, 3 iunie 2013

Spre nicăieri...

"Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte supt soare? 
Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui.Şi aceasta este deşertăciune."  
Eclesiastul 2: 22, 23

Suntem oameni, nişte licăriri în vânt , care zboară spre oriunde şi în acelaşi timp spre nicăieri, noi vrem totul şi credem că avem totul când de fapt nu vrem decât lucruri trecătoare, când de fapt nu avem nimic. 
Tot ceea ce este de valoare sunt oamenii pe care ii iubim, dar ei nu ne aparţin...

Încotro ne îndreptăm? 
Încotro vrem, şi unde duce acel încotro, spre nicăieri...
Nu e nimic în depărtări, decât o mare adâncă de distracţii şi plăceri trecătare, decât deşertăciune...

Un comentariu:

Lasă gândurile tale aici...

Share button