Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2012
Blogosfera Evanghelică

Culoare.

Imagine
Câteodată te saturi de rutina zilnică şi te hotărăşti să ieşi din ea, să faci ceva diferit, dar descoperi că  era mai bine înainte, că de fapt ţi-e dor de ceea ce este vechi. E la fel ca atunci când erai copil şi îţi doreai să creşti mare, iar când ai văzut cum e să fii mare ţi-ai dorit să fii din nou copil. Cred că e vorba de tentaţia noutăţii, toţi aleargă la un moment dat după ea, fie că este vorba de relaţia în care se află sau pur şi simplu de lucruri mai mărunte precum hainele. Este vorba de impresia pe care ţi-o faci când te uiţi la ceea ce au alţii şi ţi-ai dori să ai şi tu dar nu poţi. De fapt, tu nu ai nevoie de altceva în afară de ceea ce este al tău, tu ai nevoie doar să dai culoare vieţii tale, să te opreşti căteodată  din rutina zilnică dar nu în felul în care o faci tu, ci aşa cum trebuie. Şi care ar fi modul cel mai folositor decât acela de a-ţi deschide inima spre lucrurile mici  care fac viaţa mai frumoasă? Cred că ai ajuns să îţi doreşti lucruri atât de mari încât …

De ce suntem atât de orbi?

Imagine
Dumnezeu este ca un narator obiectiv, care vede tot ceea ce fac personajele sale, ştie tot ce gândesc ele, le ştie comportamentul şi de asemenea ştie consecinţele ce se pot întâmpla în urma unor acţiuni nepotrivite.

Noi, oamenii suntem subiectivi aproape întodeauna. Nu vedem niciodată ceea ce este dincolo de zidurile care ne stau în faţă, nu vedem nici măcar după umbrele copacilor dar avem întotdeauna pretenţia să ne conducem singuri viaţa pentru că ştim noi mai bine cum trebuie făcut şi ce trebuie făcut cu toate că uneori, Dumnezeu ne spune:
 "Acest lucru nu e pentru tine!" Câteodată ne încăpăţânăm să ţinem lângă noi oameni care nu sunt potriviţi, oameni care nu vor face decât să ne rănească, şi atunci naratorul obiectiv vine şi ne spune :
" Lasă-l am ceva mai bun pregătit pentru tine"
Dar suntem prea orgolioşi sau poate prea orbi ca să ne gândim doar la ceea ce ne dorim noi.Dacă îţi doreşti ceva nu înseamnă neapărat că acel lucru îţi este şi de folos, dar de pre…

Uită-te spre cer!

Imagine
De multe ori aştepţi să ţi se spună o vorbă bună, să simţi că cineva este lângă tine, îţi doreşti să primeşti o îmbrăţişare, să ţi se şteargă lacrimile.Dar ai parte de amăgire, de cuvinte ce te înţeapă, de răutate şi atunci te afunzi mai tare în durerea ta şi te închizi în tine. Dar azi, zâmbeşte! Nu mai trebuie să fii singur şi întristat, uită-te spre cer, Cineva te aşteaptă să îţi deschizi sufletul şi să îţi dea în schimb vindecare. 
Câteodată, rezolvarea unor probleme întârzie, sau nu este aşa după cum ne dorim noi, dar acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu s-a schimbat, sau că este nepăsător, ci dimpotrivă, înseamnă că ne iubeşte şi ne vrea binele!
Uneori ceea ce avem nevoie nu este chiar ceea ce ne dorim!

Recomand

Ce înseamnă fericirea pentru tine?

Imagine
Am avut curiozitatea să văd ce înseamnă fericirea prin ochii altor persoane, şi iată ce am descoperit: