miercuri, 19 decembrie 2012

De Crăciun

Se apropie perioada aceea magică, în care visele chiar devin realitate, cei dragi te surprind într-un mod plăcut, familiile se reunesc, copiii aleargă după cadouri, colindele răsună, mesele sunt pline iar noi ne amintim cum undeva , cândva Hristos s-a născut. 

Dar nu toţi au parte de aceste lucruri, aşa că dacă le avem, trebuie să ne bucurăm de ele şi să fim recunoscători! Sunt persoane care nu au nici măcar un colţ de pâine să îl pună pe masă de Crăciun, copii care nu au bucuria de a avea un brăduţ sub care să găsească un cadou, copii şi bătrâni care îşi petrec Crăciunul la spital. 

Oameni care sunt singuri de Sărbători, care nu ştiu ce înseamnă o îmbrăţişare din partea celor dragi pentru că ei nu mai sunt.Există şi familii care nu se întregesc, copii orfani ce îşi petrec Crăciunul la un orfelinat. Copii care îngheaţă pe stradă.

Anul acesta însă putem să facem ceva, să ne rugăm pentru ei şi să preţuim aceste Sărbători. Să ne amintim că cei dragi nu vor fi o veşnicie lângă noi, că viaţa aşa cum este bună, rea, merită trăită în bucurie pentru că întotdeauna vor exista alţii care vor duce o povară  mai mare decât povara noastră.

7 comentarii:

  1. Anul acesta Crăciunul cred că va fi minunat!

    RăspundețiȘtergere
  2. cea mai frumoasa de craciun este iubirea :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos spus.Ai mare dreptate,fiecare îsi duce propria cruce pe spate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Waw..impesionant . Chiar o sa citesc de mai multe ori aceasta postare fiindca ne face sa realizam ca se poate si mai rau.. E adevarat , ca nu toti suntem fericiti dar macar avem strictul necesar , ca macar avem parinti care sa ne stranga in brate si tot ce vrem de craciun .. Fi binecuvantata pentru faptul ca te-ai gandit si la altii !
    Iarna magica !

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos si adevarat!
    Iti doresc toate cele bune si SARBATORI FERICITE!

    RăspundețiȘtergere
  6. http://unglaspurtatdevant.blogspot.ro/2013/01/leapsa.html ai o leapsa chiar aici!

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button