miercuri, 4 iulie 2012

Credinţă la Londra

*** I ***


Londra, 12 septembrie 


Străzile oraşului erau pustii la ora 00:45; luminile pâlpâiau fiind gata să se stingă. O împuşcătură puternică s-a auzit  şi când m-am întors n-am văzut pe nimeni, exceptând omul ce era căzut şi plin de sânge la picioarele mele.
-Aju-tor! a strigat el către mine, dar eram speriat şi singura voce din capul meu striga din toată puterea "Fugi!" şi asta am şi făcut, am fugit.
...*...

Manchester 
6 luni mai târziu

-Facturi, totul e plin de facturi! a ţipat femeia în vârstă de 50 de ani ce stătea întinsă pe pat.
-Mami, linişteşte-te! Vom găsi o soluţie. Ne împrumută careva, dar tot nu văd ce rost ar avea să plecăm la Londra, zise fata.
-Lena, draga mea, ştii bine că nu mai putem continua aşa, spuse femeia cu o voce blândă, trebuie să mergem acolo; Emma şi Charlie ne-au promis că ne vor găzdui ei până îţi găseşti tu ceva de lucru şi poate o gazdă. Ştii bine că nu mai putem sta aici, nu avem bani, eu nu mai pot lucra din cauza bolii iar pe tine te-au dat afară. Ai uitat? Off, dacă tatăl tău ar fi fost aici, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.
-Gata mami, linişteşte-te. Ne vom descurca. M-am rugat pentru acest lucru. Şi ştiu că Dumnezeu ascultă rugăciunea.
-Lena, Lena, bine că măcar credinţa nu ne-a părăsit.

 ...*...
-Aşadar , până la urmă pleci.
-Da, mama spune că ne va fi mai bine la Londra.
-Iar tu? Tu ce spui? 
-Nu ştiu ce să spun Tony, eu aş vrea să rămân aici, am 24 de ani, am stat aici toată viaţa, am copilărit  aici, am avut parte de prima dragoste, aici am înţeles că Dumnezeu există, că mă înconjoară  cu dragostea Lui, mi-e greu să mă despart de aceste locuri, de amintire, de tine. Tu care mi-ai fost un prieten minunat...
Şi zicând aceste lucruri l-a îmbrăţişat  mai strâns ca niciodată , lacrimi multe erau pregătite să îi cadă pe obraz dar nu a plâns. Era o femeie puternică şi nu avea de gând să-şi arate slăbiciunile  în faţa lui Tony. Vroia ca să-i rămână în amintire exact ca până acum, veselă, hotorâtă şi încrezătoare în Dumnezeu, "Nu plânge Lena , fii tare" şi-a spus în gând şi luându-şi  râmas bun de la el a continuat cu făcutul bagajelor.

 ...*...

Va urma...

11 comentarii:

  1. Impresionant,îmi place!
    Nu a vrut să plece,deşi prietenul ei a plecat!Nu a vrut să plece din dragoste pentru Dumnezeu şi locurile ei natale,acesta este un exemplu demn de urmat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e exact invers..ea pleaca, prietenul ei ramane

      Ștergere
  2. Imi place inceputul povestii!Astept continuarea.
    P.S:Am inceput si eu o poveste,daca esti curioasa o gasesti aici:http://emotionless-13.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  3. Pare destul de trist...o continuare ?;;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce dragut ! Dabea astept continuarea:x

    RăspundețiȘtergere
  5. te rog sa ma scuzi...abia acum am realizat ca scrii o poveste...si da-mi voie sa-ti spun ca pana acum e geniala...
    bv...tot asa..:*

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button