miercuri, 22 februarie 2012

Cântă un greier!

Cântă un greier , nu îl auzi?
Greierii cântă mereu, nu ştiu daca au măcar o pauză şi nici nu le pot înţelege limba dar sunt sigură că prin cântecul lor îl laudă pe Dumnezeu.
De ce?
Pentru că întreaga natură îşi laudă Creatorul, oare nu ar trebui să facem şi noi la fel?
Prea puţini dintre oameni mai cântă astăzi, prea puţini se mai gândesc la Creator şi prea mulţi îl ignoră.Oamenilor le place să primească laude, le place să fie apreciaţi, să fie iubiţi. Dacă putem face complimente unor oameni, dacă  le putem cânta şi scrie versuri,  dacă îi putem lăuda, cu atât mai mult ar trebui să îl lăudăm pe Dumnezeu, Creatorul nostru. El care ne face întotdeauna bine şi nu ne pedepseşte niciodată după meritele noastre, El care este de partea noastră şi nu împotrivă, El care ne-a dat totul inclusiv viaţa veşnică, El nu merită să fie lăudat?
Oamenii ne dezamăgesc, Dumnezeu nu. Dacă până şi greierii cântă noi de ce să tăcem? Viaţa aceasta trece repede însă cel mai important este să preţuim timpul, să avem grijă de ceea ce lăsăm în urma noastră, pentru că avuţiile rămân aici. Cu mâna goală am venit şi tot cu mâna goală vom pleca, doar ceea ce am facut şi vom face pentru cei din jur şi pentru Dumnezeu va rămânea! Tu ce laşi în urma ta?

12 comentarii:

  1. frumoasa postarea...:x , sincer niciodata nu m-am gandit k acesta ar fi motivul pentru care.......greierii canta.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici eu nu m-am gandit la asta ,dar e bine de stiut .Nu am sa mai dedic poezii doar oamenilor ca desi ei ma dezamagesc ,am sa i le dedic si Domnului caci el a facut totul .
    Multumesc ca m-ai informat .

    RăspundețiȘtergere
  3. E in firea creatiei sa-L laude pe Creator! Cu atat mai mult omul,care e creat dupa chipul Creatorului. Ce lasam in urma noastra? Ce a umplut sufletul...

    RăspundețiȘtergere
  4. ce m-ai ochit cu postarea asta:d
    eu alint pe cineva greierica:D:))
    frumos!:x

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce interesant,nu m-as fi gandit niciodata ca din acest motiv canta greierii!

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, trebuie să-L lăudăm, însă zi de zi devenim mai dependenţ de lume decâ de El... şi asta devine grav.

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumos articolul si reflecta adevarul .Oamenii sunt prea ocupati de ei insisi ca sa se mai ocupe de ce se intampla in jur ,dar sa se roage la El ...nici atat !
    Dumnezeu trebuie pus pe primul loc in viata noastra , din pacate in zilele noastre orice isi are locul 1 numai Dumnezeu nu .

    Si tot ce spun...spun cu parere de rau , eu chiar as vrea lumea sa deschida ochii si sa realizeze ca tot binele nostru , toata iubirea si caldura sufleteasca consta in EL.

    RăspundețiȘtergere
  8. ai scris superb :)iti trimit 4 minute de vara.
    http://www.youtube.com/watch?v=3UBPH-jmvOs
    te imbratisez cu drag

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button