duminică, 24 iulie 2011

Sufletul, comoara vietii!

 "Nu orisicine-Mi zice: Doamne, Doamne!
va intra in Imparatia cerurilor,
ci cel ce face voia Tatalui Meu,
care este in ceruri."
Matei 7:21

Am vrut sa tip, sa fug intr-o alta lume si sa ma ascund; Mi-am zis ca oamenii sunt atat de rai si trebuie sa fugi de ei. Am vrut  doar o gura de aer, caci totul in jur ma sufoca.


Apoi am privit in sus, si mi-am dat seama ca inca o data a ramas o singura persoana langa mine.Cand te-am vazut acolo mi-am zis ca nu te merit, dar apoi m-ai ridicat pe bratul Tau si ai inceput sa-mi vorbesti.
Cuvintele tale nu aveau nici o legatura cu durerea mea dar ele m-au facut totusi sa ma simt atat de  bine, si atunci am realizat ceva : prea mult am umblat in lumea asta cautand sa strang  boabe de fericire in casuta mea.


Eu de fapt  nu sunt de aici, noi toti nu suntem de aici; nu pentru viata aceasta trista si monotona am fost creati, ci pentru vesnicie. De aceea ni s-a dat sufletul de care trebuie sa avem mare grija.Insa noi am inceput sa ne ratacim, si sa ne preocupam mai mult de exterior, de fizicul ce trece odata cu timpul si am lasat sufletul deoparte sa putrezeasca.Nu, nu e bine, pentru ca sufletul este cea mai pretioasa comoara a omului, dar putini observa acest lucru.

7 comentarii:

  1. treb luat filmu ala crede-ma ....

    RăspundețiȘtergere
  2. "prea mult am umblat in lumea asta cautand sa strang boabe de fericire in casuta mea."
    foarte dragut ce ai spus!:)

    RăspundețiȘtergere
  3. ca de obicei...multa intelepciune si multe intelesuri in cuvintele tale>:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasa fraza..
    mi-a ramas in minte...
    "nu pentru viata aceasta trista si monotona am fost creati, ci pentru vesnicie"

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Share button