sâmbătă, 13 august 2016

Dumnezeu iubește păcătosul, nu păcatul!

Sursă imagine: lifehopeandtruth.com
Poate vă vine greu să credeți, dar a fi om nu înseamnă a fi perfect, nu a însemnat niciodată și nici nu cred că va însemna vreodată. Poate vă vine greu să acceptați asta, dar noi, oamenii avem părți rele, de fapt în esență noi suntem păcătoși, pentru că ne-am născut într-o astfel de lume și pentru că există bine și exisă rău. 

Dacă vom  căuta să fim sinceri cu noi, fie că ne place sau nu vom constată că răul caută întotdeauna să iasă la lumină. E ușor să fii rău. E ușor să spui o vorbă la mânie, să scoți un cuvânt urât pe buze, să alungi brațele care caută alinarea, dar e greu să fii bun. E nevoie de atât de multe din partea noastră uneori pentru ca să zicem o vorbă bună, pentru ca să oferim iertare, pentru ca să putem să ne deschidem sufletul spre iubire...

Știu că v-am mai scris de Dumnezeu, dar am să o mai spun o dată, Dumnezeu este iubire iar noi avem nevoie de El. Nu înțeleg de ce alegem să pribegim prin lumea aceasta de unii singuri, de ce ne avântăm înspre rău și de ce nu îmbrățișăm dragostea Lui. 
Ne-am născut în păcat, purtăm numele de păcătoși dar Dumnezeu ne-a iubit și ne-a dat în schimb un nume nou. ”Ești salvat, am deschis cerul pentru tine...”

Nu înțelegeți? 
Avem șansa prin El să ne lepădăm de trecutul nostru, de faptele noastre murdare și să îmbrățișăm iubirea. 
Am dat peste ceva astăzi, ceva ce m-a întristat, un articol de pe internet în care la un moment dat apare această frază: „Biblia este o carte sfântă, frumoasă, dar ca toate cărțile vechi importante, unele pasaje sunt depășite.” 

Eu aș zice că Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu e nici depășit și nici vechi, unele lucruri nu se schimbă. Dumnezeu iubește păcătosul, nu păcatul. Discerneți lucrurile, vă stă în putință!

Nu trata Biblia ca pe o carte frumoasă. Știi ce se întâmplă cu cărțile frumoase? Le citești o dată și apoi le păstrezi pe un raft. Biblia este o carte de actualitate, dar nu mă crede pe cuvânt, cercetează singur.

luni, 1 august 2016

Leapșă de la M :)



Mulțumesc, M. pentru că te-ai gândit la mine :D

Iată și răspunsurile mele :)

1.Care sunt cele 3 cuvinte care te descriu cel mai bine?

Visătoare, copilăroasă și capricioasă.

2. De ce blogging?

Când am dat pentru prima oară cu ochii de blogul unui amic mi s-a părut că e ceva „uau”, cred că m-am îndrăgostit de blogging încă de pe atunci...și am rămas fidelă, se pare.

3. Care este cea mai mare pasiune descoperită până acum? (în afară de scris, citit)

Fotografia. Nu cred că ar mai fi viața la fel fără aparatul meu și cadrele pe care le fac :)

4. Fără ce nu ai putea trăi?

Fără dragoste, fără speranță.

5. Care este ultima carte citită?

Spulberă-mă de Tahereh Mafi

6. Ce melodie fredonezi în momentul acesta?

Nu fredonez...doar ascult.

7.Ai iubit pe cineva atât de mult că te-a durut?

Da, de multe ori.

8. Ce crezi despre EQ? (Emotional Intelligence)
Cred că are rolul ei.

Îl nominalizez pe Creve, dacă vrea :)

marți, 26 iulie 2016

De câte ori ți-ai purtat problemele astăzi?

Sursă imagine: theoatmeal.com

Imaginează-ți că unui om i s-a stricat mașina, așa că ia telefonul îl sună pe mecanic și îi spune: ”Am și eu o problemă cu mașina, poți să mi-o repari?” iar mecanicul zice:”Da, adu-o la mine”. Imaginează-ți că omul acela aduce mașina la mecanic dar în loc să o lase acolo o ia înapoi cu el acasă, la plecare. Apoi peste câteva zile îl sună pe mecanic și îi zice: ”Ți-am zis să îmi repari mașina, dar nu ai făcut nimic” iar mecanicul îi răspunde :”Eu am vrut, dar tu nu mi-ai dat voie.” 

Nu are nici o logică, nu-i așa? De ce ar face omul așa ceva?

Aceasta este doar o povestioară inventată, dar trebuie să recunoaștem că de multe ori facem și noi la fel când vine vorba de problemele noastre. Le aducem înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune dar apoi continuăm să le purtăm cu noi, nu îl lăsăm să lucreze, să le poarte El.

Dă-mi voie să te întreb, de câte ori ți-ai purtat poverile astăzi? De câte ori te-ai gândit la ele?

Vorbeam astăzi cu un prieten și mi-a zis :”Dumnezeu nu face nimic.” așa că i-am zis să îi spună lui Dumnezeu ce probleme are, și a răspuns : ”Nu-i mai zic, deja știe nu a făcut nimic.” Apoi l-am întrebat: ”Ți-ai purtat poverile cu tine astăzi? Te-ai gândit la problemele tale astăzi?” A răspuns cu da.  ”De câte ori?  De câte ori le-ai purtat?” Mi-a răspuns: ”Întreaga zi le-am purtat.”

Vedeți voi, când Dumnezeu ne zice să aducem problemele noastre înaintea Lui, El vrea să le lăsăm acolo, să le aruncăm în fața Lui, să le dăm drumul. Dumnezeu vrea să poarte toate poverile Tale în locul Tău, Dumnezeu știe cum să le rezolve. 

Nu mai purta poverile cu tine, lasă-le înaintea lui Dumnezeu, El nu poate lucra la problemele tale atâta timp cât tu continui să le cari după tine zilnic, nu înțelegi, pentru ca mașina să fie reparată e nevoie să rămână la mecanic!

duminică, 24 iulie 2016

L-am luat pe ”NU POT” în brațe


Lumea în care trăim zi de zi pare să se destrame din ce în ce mai mult și am putea să continuăm să o privim liniștiți de la fereastra noastră sau am putea să luăm atitudine și să facem ceva în privința asta.
Cu toții suntem oameni, cu toții avem probleme și purtăm zilnic poveri în spate. Da, știu, sunt atâtea lucruri care ne dor și nu mai avem timp pentru alții.

Zilele acestea am simțit cum grijile acestei lumi mă apasă și scot orice urmă de putere din mine, și, nu știu cum se întâmplă dar parcă chiar atunci când eu nu mai pot vine cineva și îmi spune ”ajută-mă”, ”roagă-te pentru mine” iar eu nu am pe buze decât ”nu pot.”

Zilele acestea l-am luat pe „NU POT” în brațe și l-am dus cu mine peste tot. Nu pot să ofer eu ajutorul, de ce tocmai eu? Sunt atâția alți oameni care ar putea să facă  asta, sunt alții care se pricep mai bine. Eu?  Eu nu pot face nimic în privința asta.
Știi, fiecare e bun la ceva, fiecare are partea lui, eu îmi fac partea mea, bine? Eu fac deja ceva, așa că...lasă-mă, nu pot să te ajut.

E tot ce aveam în minte. 

E trist. E trist că am gândit așa și poate tu ai gândit la fel. E trist faptul că suntem oameni, suntem în esență la fel, venim din același Tată și totuși nu suferim cu cel de lângă noi.
Eu nu am vrut să ajut, am fost egoistă, m-am gândit la mine și mi-am pus durerea mai presus. Poate vreodată ai pățit și tu la fel.Acum însă poți face ceva, te poți implica. 

Sunt atâția oameni care rămân fără copii în zilele de astăzi, sunt atâția oameni care chiar au nevoie de ajutorul tău și al meu. Și tu poți face ceva, poate o rugăciune, poate un gând bun, poate poți da informația mai departe...

Mai jos este un caz al unui tată  
Dina Stelica )care a rămas fără copil, deoarece statul i l-a luat. Până când vom sta nepăsători?

Suntem toți la fel, suntem toți înpânziți în dureri, vă rog, nu stați nepăsători. Nepăsarea apare mai întâi cu un ”NU POT”, dar știi ceva?  „TU POȚI” !

P.S. Dacă fiecare dintre noi va aștepta ca cel de lângă el să facă ceva nu se va întâmpla nimic, schimbarea începe cu noi! TU POȚI!


16.06.2016

"Am fost casatorit cu ani in urma. Am divortat de sotie cand avea un an de zile baietelul. L-am crescut singur pana la varsta de 10 anisori. Acum doi ani am cunoscut o fata pe facebook, ea in Romania, eu in Norvegia unde sunt de 6 ani.

Am fost in Romania, ne-am casatorit, ea a locuit un an de zile la mine la tara apoi am adus-o aici in Norvegia dupa un an de zile.


Cand am prins-o ca mi-a facut credite foarte multe in banci aici, am zis ca terminam relatia. Atunci ea m-a santajat la politie. Mie mi-a luat copilul 'Protectia' in noiembrie si de atunci l-am vazut doar 5 minute o data. Baietelu meu a crescut fara mama si am zis sa-mi fac o familie, dar din pacate m-am ales si cu credite in banci aici, si fara copil."

luni, 18 iulie 2016

Dumnezeu te iubește :)

Sursă imagine: www.safeharborrescuemission.org

Știu că în fiecare zi te gândești la ceva, poate la problmele cu care te confrunți, poate te gândești la listele cu lucruri pe care le ai de făcut sau poate te gândești la altceva. Însă știu că în fiecare zi ai ceva în minte, ceva care să te preocupe.

E pe înserate acuma și ziua de astăzi deja se duce dar, m-am gândit că ți-ai putea face loc în programul tău pentru încă ceva. M-am gândit că tu și cu mine am putea lăsa deoparte tot ceea ce ne preocupă și am putea măcar pentru cât a mai rămas din această zi să reflectăm.

Să reflectăm, și la ce oare am putea medita?

Timpul care a mai rămas din ziua de azi ar putea fi despre Dumnezeu, mai exact despre cât de mult te iubește Dumnezeu. Da, știu, că tu ești sau nu ești un om religios, știu că tu crezi sau nu într-un Dumnezeu, știu cât ești de ocupat și mai știu că nu prea vrei să auzi așa ceva, și totuși, lasă-mă să ți-o spun. O spun doar o dată și nu îmi ia mult. În câteva secunde am spus-o iar mai apoi te poți preface că nu ai auzit nimic dacă asta vrei. 

Dumnezeu te iubește!

Dragostea Lui pentru tine a atât de mare încât nici nu ți-ai putea imagina. Știu, ți se pare că exagerez, dar, să nu uităm de faptul că și-a dat viața pentru tine, da pentru tine. Uită pentru o secundă de toți ceilalți, tu ai preț în ochii Lui, pentru tine și-a dat viața. 

Știu că nu ești perfect, că ai greșeli și că îl superi de multe ori, o știe și El, dar continuă să te iubească. Dumnezeu te iubește pentru ceea ce ești, nu te va iubi mai puțin dacă îl vei supără la fel cum nu te va iubi mai mult dacă îl vei bucura.

Știu că știi deja toate acestea dar m-am gândit că am putea petrece ziua de azi împreună, gândindu-ne la cât de mult ne iubește Dumnezeu.

Acum că m-am gândit la asta parcă nici problemele mele nu mai par așa mari...tu ce zici de ale tale?

vineri, 15 iulie 2016

În viață suntem egali

Sursă imagine: shaunaxton.com

Viața e un dar, căci ni s-a dat fără să fim întrebați.

În viață nu suntem egali în multe lucruri, ne naștem goi și săraci, dar unii au șansa unui început promițător pentru că au familii instărite, iar alții pornesc mai greu. De-alungul vieții unii se adaptează mai bine, dau peste ceea ce trebuie și cumva, zicem noi: ”au noroc”, pe când alții se chinuie, trudesc și tot nu par să ajungă nicăieri.

Și totuși, mi-am dat seama că am primit șanse egale în ceea ce era mai important.

Ni s-a dat tuturor șansa la viață, am primit acest dar de la Dumnezeu, suflarea de viață, sufletul și ni s-a dat șansa să trăim.
Ni s-a dat șansa de a iubi, suntem egali în iubire, da, poate că nu toți iubim la fel, poate nu tuturor ni s-a răspuns în dragoste dar de iubit, toți am putut iubi...

Suntem egali în bunătate, pentru că ne place să o recunoaștem sau nu, am fost făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu iar asta înseamnă că măcar un strop de bunătate există în fiecare dintre noi, că toți putem să ne folosim de el.

Ni s-a dat șansa la fericire, la zâmbete, ni s-a dat șansa să râdem. Poate nu avem toți castele, case mari și conturi bancare, poate nu suntem toți sănătoși și poate încă ne căutăm scopul sau dorim să ne împlinim idealurile, dar, putem totuși să zâmbim. Trebuie să existe ceva care să ne facă fericiți, pentru unii acel ceva e luna, pentru alții e persoana iubită, pentru unii e o ciocolată, pentru alții e o pasăre și lista poate continua...

Am trăit atât de mult timp cu impresia că ne naștem inegali, că nu primim șanse egale în viața asta, și e adevărat, dar, doar pe de-o parte. 
Cealaltă parte a priveliștii ne spune că suntem egali.

Ne naștem toți goi și săraci, pornim de la zero. Pornim cu una bucată inimă nevătămată, nouă, curată. Ne naștem cu un suflet, ne naștem fără amintiri, fără pete, cum alegem să trăim ține doar de noi. 

Ne naștem egali și dornici unii de alții, ne naștem goi tânjind după dragoste, afecțiune și acceptare iar mai apoi undeva pe drum ne despărțim, ne amestecăm prin mulțime și ne pierdem.  Ne vedem inegali, ne vedem inamici și ne uităm în zare dar suntem orbi.

M-am uitat la voi, oameni, și am vrut să vă strig, unde sunteți, sufletelor?
M-am uitat la voi și am plâns, erați o turmă rătăcită și vă săturați cu gunoaie....

sâmbătă, 25 iunie 2016

Noi îi spunem ”dragoste”

Sursă imagine: deviantart.com

Nu mai știm ce este aceea dragoste și ce nu este. Nu mai știm să ne organizăm viața, să ne formăm principii, să fim oameni cu caracter.

Observ cât de mult își doresc fetele să fie iubite de cineva și încerc să le înțeleg. Și eu sunt fată, am fost adolescentă și eu mi-am dorit relații și eu am avut inima frântă și tocmai de aceea știu cum doare.

Mă uit însă cu tristețe la fetele din jurul meu și  observ cum nu pot spune nu. Apare un ”el” și e fermecător, are numai vorbe bune, arată bine, se comportă frumos și dintr-o dată te simți fericită. Începi să ai fluturi în stomac, începi să petreci timp cu el și lumea ta începe să se învârtă în jurul lui.

Și lucrurile sunt atât de frumoase până când se ajunge la partea cu responsabilitățile. Te trezești în probleme, te trezești că ai nevoie de el și ți-ai dori un angajament...iar el nu e acolo. Apoi suferi și plângi și realizezi că de fapt ești singură. Inima ți-e la pământ, sufletul îți este în bucățele și tu nu știi ce nu a mers. 

Noi, fetele,  îi spunem ”dragoste”, băieții în schimb i-ar spune ”pasiune”.

Există angajament în dragoste, există intimitate, există prietenie și pasiune.

Unde greșim?
Greșim atunci când ne aruncăm în brațele unei persoane pe care o cunoaștem de atât de puțin timp, greșim când îi dăruim tot ce avem noi mai de preț adică sufletul și trupul. Greșim când ne facem iluzii și avem impresia că noi suntem angajate într-o relație de dragoste când de fapt nu am discutat nimic cu acel băiat despre asta. 

Dăruim totul și așteptăm să primim totul înapoi, dar cine a vorbit ceva de angajament? Cine a zis că după câteva luni acolo chiar este dragoste?

Ți-a zis că te iubește...da...ți-a zis, și tu l-ai și crezut.

Nu sunt eu o expertă în dragoste sau în relații și nici nu cred că voi fi, dar am un băiat minunat lângă mine și știu că există un astfel de băiat pentru fiecare dintre voi.

Cum îi veți câștiga inima? 
Cum vei ști că el este cel ales?

Nu îți deschide sufletul în fața oricui îți spune vorbe frumoase, toți, dar absolut toți te fac să te simți iubită la început, asta și urmăresc de fapt.
Trebuie să îți câștigi respectul. În momentul în care vei fi respectată, în momentul în care vei ști că ai găsit un adevărat prieten în acea persoană te vei putea gândi la mai mult.
Asigură-te că sunteți la aceleași gânduri, că priviți amândoi în aceeași direcție. De multe ori el vrea câteva nopți de pasiune pe când ea vrea o iubire adevărată.

Iubirea adevărată se cere așteptată. Trebuie să știi ce cauți la acea persoană, să vezi dacă e o persoană cu caracter, care își ține cuvântul, care te respectă, care nu te forțează, care te acceptă așa cum ești. O persoană cu care poți discuta, o persoană pe care te poți baza mai înainte de toate celelalte.

Nu pot suporta să văd cum unele fete bune, care merită atât de mult se lasă amăgite de niște băieți care nu urmăresc decât lucruri spre folosul lor.

Fetelor, vă rog, aveți grijă de sufletul și de trupul vostru. Sunteți minunate și frumoase și există un băiat pe lumea asta pentru voi, care să vă respecte și să vă aștepte, nu vă dăruiți oricui!

Noi îi spunem ”dragoste” dar de fapt e o pasiune costumată în zdrențe.

P.S. Rugați-vă pentru călăuzire, rugați-vă pentru jumătatea voastră.

joi, 23 iunie 2016

Desenezi în praf, păsări.

Sursă imagine: deviantart.ro

Câteodată nu poți auzi nimic din cauza zgomotului care te înconjoară și ți-ai dori un moment cu adevărat liniștit, dar, când liniștea îți dă târcoale totul pare mult prea lipsit de viață.

Valurile încetează să se mai izbească de stânci, norii amenințători de pe cer dispar, stropii de ploaie se opresc iar păsările zboară din nou și tot ce poți să  îți spui e că de fapt tu nu vrei liniște, de fapt drumul tău e pustiu și nu ai nici un semn cu înainte sau înapoi, la stânga sau la dreapta, după care să te iei.

Oamenii te grăbesc. Ei nu înțeleg staționarea ta. Ei nu înțeleg lacrimile ce îți spală în fiecare zi obrazul, buzele ce au învățat să rostească șoptit tăcerea, sufletul înțepat de mizeriile lumii. Ei nu înțeleg, degeaba îi cauți, degeaba le explici.

Te uiți în zare, e liniște, vântul s-a oprit iar acum îți poți auzi bătăile inimii. Arunci o privire, două...dar, nu știi ce cauți.
Te ridici, faci câțiva pași apoi te așezi din nou pe jos. Adulmeci praful. Privești la drumul din fața ta. Te sperie gândul că e atât de gol și plin de praf.

Observi acum ceva ce nu ai observat înainte. Înțelegi ce nu ai înțeles. Te înțeapă ochii și înghiți cu greu. O știi, o știi atât de bine dar nu vrei să o recunoști.

Într-un final vocea din capul tău devine tot mai mare. Iar ea pronunță clar, tare și răspicat cuvintele. ”Ești singură. Mereu ai fost.”

Desenezi în praf, păsări. Te gândești că ele zboară, te gândești că ele văd orizontul și lumea de sus. Te gândești că ele sunt libere iar apoi îți amintești că și pe tine te-a eliberat Cineva. Auzi o altă voce, vine de undeva de pe lângă tine.

”Știi, ca să îți iei zborul trebuie să îți iei avânt mai întâi. Nu se va întâmpla nimic dacă doar stai.”

marți, 14 iunie 2016

Când ne vom trezi?

Sursă imagine: www.picturequotes.com

Observ cu tristețe că în ziua de astăzi lucrurile sunt făcute tot pe dos.
Religia are un loc mai presus decât Dumnezeu, sărbătorile înseamnă mai mult decât sărbătoriții, funcțiile și cariera sunt mai importante decât oamenii, decât dragostea și alte lucruri.

Am dat aseară despre un articol în care erau cuprinse părerile câtorva oameni din afara țării noastre dar care locuiesc aici, despre ce îi șochează pe ei la români. Spunea cineva în acel articol că nu înțelege de ce românii sunt atât de stresați, că parcă noi avem în cap numai bani, bani, bani. Și primul meu gând a fost unul de tipul unei scuze, da, dar, noi...și apoi m-am oprit.
Oricât de tristă mi s-ar fi părut acea părere, trebuia să îi dau dreptate persoanei respective.

Observ cu tristețe că noi am răsturnat lucrurile. În loc să lăudăm Creatorul noi lăudăm creația, în loc să ne preocupăm de Dumnezeu ne preocupăm de religie. În loc să ne preocupăm de sărbătorit alegem sărbătoarea.

Când ne vom trezi?
Oare chiar nu ne dăm seama că viața asta se duce?
Trupul nu ne este veșnic. Ne-am născut muritori, aici, în acest trup suntem muritori. Poate uneori avem impresia că suntem tineri și tot timpul din lume ne stă la dispoziție dar ne înșelăm. Moartea nu iartă pe nimeni, viața e prea scurtă pentru ca să o irosim.

De ce?
De ce petrecem atât de mult timp în certuri, în strigăte, în fuga după bani și în proclamarea atâtor lucruri care de fapt nu au valoare?

Dragii mei, biserica ar trebui să reprezinte casa lui Dumnezeu, locul în care ne adunăm pentru ca să avem părtășie unii cu alții, locul în care ne sprijinim și ne rugăm unii pentru alții, locul în care stăm de vorbă cu Domnul.
Religii sunt multe, oameni sunt mulți, păreri sunt multe, Dumnezeu e unul. Ne este chiar atât de greu să ne deschidem sufletul în fața Lui și să lăsăm restul deoparte?

Ne este chiar atât de greu în ciuda a toate să ne luăm de mână, să ne privim în ochi și să ne iubim pentru că pur și simplu Tatăl nostru e același?

Nu mai ridicați religia în slăvi, religia nu vă mântuiește, religia nu stă de vobă cu voi, Dumnezeu o face!

Banii nu vă aduc fericirea, banii nu vă iubesc, banii nu sunt alături de voi.

Petreceți o zi meditând și întrebați-vă ce este cu adevărat important în viața asta, amintiți-vă că viața trece. În lumea aceasta totul este trecător, doar Dumnezeu rămâne.

duminică, 12 iunie 2016

Alege să mergi cu Dumnezeu, nu doar să crezi în El

Sursă imagine: deviantart.com

Ne place să fim independenți, ne place să avem libertate, ne place să facem noi totul și din când în când să ne mai gândim și la Dumnezeu. 

Mulți dintre noi credem deja în Dumnezeu. Da, credem că El există; da, credem că El poate totul, credem că e cu noi dar...aici ne oprim. Credem și atât. 

Noi, avem o viață. Noi, ne trezim în fiecare zi cu posibilitatea de a lua decizii. Noi, suntem ocupați. Avem atâtea lucruri după care vrem și trebuie să alergăm. Avem stres și avem necazuri, și ne mai trebuie timp și pentru distracții. Noi, vrem să fim pe cont propriu. Da, știm că Dumnezeu există dar noi, ne descurcăm de unii singuri și dacă chiar nu ne descurăm ne putem ruga, așa câteodată...

Alege să mergi cu Dumnezeu, nu doar să crezi în El. Cândva credeam și eu în Dumnezeu, dar nu mergeam pe același drum cu El. 

A merge cu Dumnezeu e una, a crede în El, e alta. 

Poți să crezi în Dumnezeu, poți să știi că El există, că El poate totul, dar vine o zi în care te întâlnești cu El pe drum. Vine o zi în care lucrurile se pot schimba, vine o zi în care trebuie să faci o alegere, o zi în care Dumnezeu te întreabă: ”Vrei tu să mergi cu Mine?”

Cred că cu toții am auzit măcar de o persoană cunoscută din această lume, poate un actor, cântăreț, pictor etc. Și toți credeți că acea persoană există. Știți că există, ați văzut acea persoană la televizor, sau poate ați auzit-o la radio, dar sunteți prieten cu acea persoană, o cunoașteți cu adevărat?

La fel este și cu Dumnezeu. Poate crezi în El, dar L-ai întâlnit?
Vine o zi în care poți avea o întâlnire personală cu Dumnezeu, vine o zi în care ai ocazia să treci la nivelul următor, vine o zi în care îi poți spune”Doamne, am auzit de Tine, am crezut în Tine dar de azi înainte vreau să merg cu Tine”

A merge cu Dumnezeu înseamnă a-ți preda viața în mâinile Lui! 

Share button