vineri, 13 ianuarie 2017

Dacă Pământul ar vorbi

Sursă imagine: Pinterest

Mă uit pe furiș, pe după colțuri, mă uit la oamenii de lângă mine și la lumea în care trăiesc. Se văd multe fețe triste. Unii au rămas fără case, fără acoperiș datorită focului, alții au aflat că au cancer. Unii și-au pierdut locul de muncă, alții nu au unde să stea. Unii nu au ce pune pe masă, alții suferă din dragoste sau din diferite motive și lista ar putea să continue așa la nesfârșit.

Pământul e trist. Cară în spate greutățile tuturor. În ce moment s-a schimbat totul? Când s-a dus Paradisul spre goliciune și mizerie, spre răni și deznădejde?

Privește în zare. Vezi și tu ce văd și eu? E prea multă nepăsare de-o parte și prea multă suferință pe cealaltă parte.

Dacă Pământul ar vorbi poate ar veni să ne arunce câte o șoaptă la ureche în care să ne spună că undeva pe lângă noi, cineva suferă.

Ieri m-am supărat. M-a sunat o prietenă și m-a întrebat ce fac dar nu a părut interesată cu adevărat de ce fac. Și când i-am zis că se putea și mai bine, nu m-a întrebat de ce am zis asta, ce am, ce mă doare. Și m-am supărat. Dar știi ceva? Nici eu nu am întrebat-o pe ea nimic. Poate o durea și pe ea ceva, dar nu mi-a păsat. Mi-a păsat doar de faptul că ea nu m-a întrebat pe mine.

Dacă Pământul ar prinde viață poate ar veni să ne tragă de mânecă, să ne dea o palmă peste față și să ne zică să nu stăm nepăsători căci cineva trece prin mai mult decât trecem tu și eu și are nevoie de mine și de tine. 

Ai făcut ceva pentru cineva astăzi? Ai oferit o îmbrățișare? Ai întrebat pe cineva cu adevărat dacă este bine? Te-ai oprit lângă cel pe care l-ai văzut plângând?
Oricând poți să faci ceva. Dacă nu poți oferi bani sau lucruri materiale, dacă situația nu îți permite să te deplasezi până undeva atunci verifică-ți posibilitățile. Fă ceva, oricât de mic!

Spune o vorbă bună. Întreabă pe cineva dacă e bine cu adevărat. Oferă un zâmbet. Fii sprijin, fii luminiță...nu fi nepăsător.

Eu recunosc, am fost nepăsătoare, dar nu mai vreau să fiu. Ce zici, gândești și tu la fel?

Dacă Pământul ar vorbi ne-ar spune că la fiecare margine a lui se aud țipete și plânsete ale sufletelor, nu sta nepăsător la vocea lui.

joi, 12 ianuarie 2017

Ești un luptător

Sursă imagine: google

Tu nu poți opri cursul vieții, nu poți împiedica zăpada să cadă din cer și nici ghioceii să înflorească atunci când le vine vremea.
Tu nu poți opri oamenii care apar în viața ta, întâmplările și circumstanțele prin care treci, drumurile înfundate peste care dai, tot ce poți să faci e să lași viața să își urmeze propriul ritm, să alegi întotdeauna cum poți tu mai bine și să lupți.

Nu, nu s-a terminat. Călătoria abia a început și vor continua să existe oameni care să te rănească și să nu te aprecieze la adevărata ta valoare, obstacole de care să te lovești, munți pe care trebuie să îi urci cu curaj și numai cu puțină frică.
Nu, provocările nu se termină aici, dar știi ceva? Nici tu nu te da bătut.

În viață atunci când ți se închide o ușă ți se va deschide o alta. Atunci când cineva îți va da un șut în fund vei primi o îmbrățișare din altă parte. Dacă oamenii te vor părăsi, Dumnezeu va fi acolo, va vedea totul și va avea grijă să trimită în viața ta pe cineva care te merită.
Dacă drumul îți va fi presărat cu bolovani și picioarele te vor durea să știi că te vei putea așeza oricând pe margine, la umbra unui copac să te odihnești, nu te grăbește nimeni.

Nimic nu e definitiv în lumea asta, totul se transformă și se schimbă spre ceva nou. Acceptă asta. Acceptă faptul că tu nu mai ești aceeași persoană care ai fost ieri, că nu mai ai aceiași oameni lângă tine, poate nu mai stai în același loc iar acum ai un alt orizont în față. Acceptă faptul că ești un luptător. Acceptă durerea, învinge-o și mergi mai departe pe drumul tău.

Și știi ceva? Nu ești singur. Nu ești pierdut. Nu ești pe un drum greșit. Tu doar înaintează, Dumnezeu e cu tine. El este ca un viteaz în mijlocul tău, El știe ce face. Tu luptă!

miercuri, 4 ianuarie 2017

Zboară ca vulturul!

Sursă imagine: deviantart.com

”Birds don`t just fly, they fall down and get up.” 
- Try everything - Shakira

De la o vreme au început să îmi placă păsările. Mă uit la ele și aproape că le invidiez pentru că ele pot să zboare, iar zborul te înalță.

Ceea ce tu și eu nu știm, e că zborul se învață uneori prin durere, că pentru a atinge acele culmi înalte trebuie mai întâi să pornești de jos, de la pământ. De multe ori, tu și cu mine ne grăbim. Vrem să facem salturi uriașe, să ajungem dintr-o parte în alta fără să parcurgem vreun pas, fără să dăm peste vreun obstacol și fără să ni se interpună ceva în cale. Când nu ajungem acolo unde ne dorim, zicem că eșuăm. Unii renunță, dar ei nu știu ce pierd.

În anul 2016 m-am scufundat. Nu am știut că se poate să ajungi mai jos de nivelul pământului. Am avut impresia că dacă sunt la pământ sunt cât de jos se poate, dar în anul ce a trecut am învățat cum e să fii sub nivelul pământului. Am învățat prin durere.
În 2017 vreau să îmi iau zborul. Și nu orice fel de zbor...un zbor de vultur. Vreau să îmi deschid inima și ochii și să mă avânt cu încredere înainte.
Vreau să renasc, dar nu în orice direcție ci spre biruință, în urma pașilor lui Dumnezeu.

Ai dat vreodată de acest pasaj din Biblie?

”Dar cei ce se încred în Domnul, își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc; umblă și nu ostenesc.” Isaia 40:31

Eu nu am putut să înțeleg cu adevărat acest verset până nu am aflat povestea renașterii vulturului. Tu știai că vulturul poate să renască?
În momentul în care vulturul ajunge la vârsta de 40 de ani puterile încep să îl lase, unghiile nu-l mai ajută să își procure hrana iar ciocul i se încovoaie, grosimea penelor îi îngreunează zborul. Atunci vulturul are în față două opțiuni; să moară sau să aleagă un proces dureros de transformare timp de 150 de zile.
În acest proces, el merge pe un munte, își lovește întruna ciocul încovoiat de o stâncă până când acesta se rupe. După o perioadă de așteptare în care îi crește un nou cioc, își smulge unghiile, după ce noile unghii i se formează, își smulge penele.
După această perioadă de durere, vulturul își reia din nou zborul și trăiește încă 30 de ani.

Te-aș invita acum să recitești versetul și să meditezi.

Și încă ceva...zboară ca vulturul!

Îți las și o melodie drăguță, cu dedicație special pentru tine!

marți, 3 ianuarie 2017

Tu ești Eva unui Adam

Sursă imagine: deviantart.com

Tu. draga mea, ești Eva unui Adam. Sunt sigură că undeva pe lumea aceasta există o persoană pentru tine, o persoană cu care ți-ai putea potrivi viața.
Uneori drumul până la acel Adam e dificil, întâlnești alți ”ei” pe cale și te derutezi.

Ce nu înțelegem noi, fetele câteodată este de ce acel ”el” nu apare atunci când ne dorim noi. De ce trebuie să așteptăm, de ce dăm în schimb peste atâtea persoane greșite și avem parte de așa multă suferință.

Trebuie să știm că pentru a-l întâlni pe acel ”Adam” trebuie să fim pregătite pentru el, pentru o viață în doi.
Dragostea are timpul ei și implică anumite responsabilități, tocmai de aceea nu este bine să grăbim lucrurile.

Este greu să ai răbdare, mai ales când toți ceilalți și-au găsit deja persoana cu care vor să își împartă viața, însă Dumnezeu știe ce face.

Atunci când renunți la planul Său și pui pe primul loc dorințele tale, strici totul. Dumnezeu știe ce îți dorești, Dumnezeu știe că vrei un om lângă care să îți petreci întreaga viață. Dumnezeu nu doar că știe dar se și ocupă de acest aspect. El are deja în vedere o persoană, lucrurile sunt în mișcare dar nu sunt finalizate. Dumnezeu vrea să ai răbdare...

Tu ești Eva unui Adam, dar mai înainte ca să îl întâlnești pe el trebuie să îl lași pe Dumnezeu să investească în tine și în el. Ai răbdare, fiecare treaptă a vieții e importantă, cu timpul de acum nu te vei mai întâlni...

Da, dragostea este frumoasă dar și singurătatea are farmecul ei. Dumnezeu vrea să te bucuri de ceea ce ai acum, vrea să îi înmânezi Lui stiloul iar la vremea hotărâtă de El, Adam al tău, cel care a fost păstrat special pentru tine va intra în viața ta. 

luni, 2 ianuarie 2017

Visul meu are 7 ani

Sursă imagine: internet

Acum 7 ani am pășit pentru prima oară în această lume a scrisului. Nu m-am gândit să scriu, nu m-am gândit că aș putea avea ceva de zis, ceva care să merite să fie citit și de alte persoane. Acum 7 ani am pășit pentru prima oară în Blogosferă dar nu cu gândul să îmi aștern creațiile ci cu gândul de a publica istorioare, citate și alte lucruri care mi se păreau frumoase.

Înainte de blog scriam doar în jurnal.

Într-o zi am simțit că am ceva de spus, am avut un impuls de un moment și am deschis o pagină albă. Cuvintele mi-au ieșit stângace, nici nu prea știam ce fac dar am simțit că trebuie să o fac. Acum 7 ani s-a născut primul meu articol și de atunci, din momentul în care am scris prima dată nu am mai putut să fac pași înapoi.

Știu că pe aici sunt mulți oameni care scriu. Aș vrea să vă spun că ați primit un dar. Nu oricine poate scrie. Știu că nu prea pare așa, că uneori să scrii ce simți poate părea banal, dar nu și pentru mine și nici pentru tine.

Eu când scriu sunt într-o lume a mea. Cuvintele pur și simplu ies de undeva din inimă și să așează aici. Acum 7 ani, întâmplător am dat de un vis, acela de a scrie, și m-am prins bine de el iar visul meu a continuat să crească mare. Visul meu are 7 ani acum, e prezent prin tine, prin acest blog. Poate în viitor voi reuși să public și o carte...mi-aș dori și acest lucru.

Scrisul e un dar. Dacă îl ai apreciază-l, nu oricine îl are, transmite ceva care să aibă valoare, fă-l să crească, nu îl irosi.

Cineva mi-a spus odată ceva de acest gen: și eu simt ce simți tu, dar nu aș putea să o descriu atât de bine. Iar acea persoană nu a fost singura. Uneori mi se părea că oricine poată să scrie. Un prieten de al meu, a avut și el un blog...aș spune că scria chiar frumos, dar s-a lăsat. Știi ce mi-a dezvăluit mai târziu? Că îi lua o oră să lege 3 fraze. Trebuia să se chinuie și să se gândească și să lege cuvintele, ca să facă să iasă ceva...

Prinde-te de visul tău și crede că e special, crede că e doar al tău și crești împreună cu el!

Le mulțumesc celor care mă citesc și cred în mine, îi mulțumesc lui Dumnezeu care a făcut posibile toate acestea și mi-a dat acest talant, pe care sper să îl folosesc cum îi place Lui.
Le mulțumesc celor care își opresc din timpul lor să îmi lase câte un gând frumos!

La mulți ani, blogulețului meu! Mi-l imaginez deja ca pe un copil de 7 ani ce trebuie dat la școală.

sâmbătă, 31 decembrie 2016

De la 2016 am învățat...

Sursă imagine: www.inewyearwishes.com

Și-a mai trecut un an...

S-a dus undeva în depărtări și anul 2016, s-a dus spre alte zări pe care tu și eu nu le vom mai atinge probabil niciodată. Ce a fost făcut rămâne făcut. Ce a fost zis rămâne zis. Nu mai poți da timpul înapoi, nu mai poți schimba nimic acum. 2016 mai are câteva rânduri și apoi își închide coperta.

De la 2016 am învățat...

că este important să ai sănătate iar atunci când o ai să o apreciezi;
că oamenii îți spun cuvinte frumoase și îți spun că vor fi alături de tine dar nu sunt;
că mulți nu te înțeleg, nu știu ce trăiești și ce simți dar tot își pot da cu părerea, pentru că ei știu mai bine.
să tac și să rabd; să îmi înghit cuvintele și să analizez totul, să îmi dau seama că după ce trece valul de nervi îmi voi dori să nu fi vorbit;
să iubesc și să dăruiesc de la mine fără să aștept ceva în schimb; să fiu îngăduitoare;
să aștept ca timpul să treacă, ca lucrurile să schimbe;
să accept eșecurile, căderile și pierderile;
că oamenii sunt egoiști și că le este greu să facă până și cel mai mic gest de bunătate pentru altcineva în afară de propria lor persoană;
că în ciuda frazei spuse anterior există câteva excepții, câțiva oameni care își vor rupe din timpul lor și îți vor arăta că lor le pasă;
că Dumnezeu îți cunoaște fiecare lacrimă, fiecare tăcere și fiecare gând și e capabil și vrea să îți dea răspuns la fiecare dintre ele;
că atunci când tu nu mai poți Dumnezeu îți dă noi puteri și te trezești dintr-o dată cu o forță pe care nu ai știut că o ai în tine;
să mă bucur de succesul altora și să nu mă mai compar cu ei;
să înțeleg că nu trebuie să rămân afundată în tristețe ci trebuie să înaintez orice ar fi;
că într-un final doar soarele rămâne învingător;
că nu ți se dă mai mult decât poți duce și că întotdeauna vor fi oameni care o duc mai rău ca tine și apreciază ceea ce au;
că pe lume chiar există oameni răi;
că în durere ești singur, doar tu cu Dumnezeu indiferent de cât de mulți prieteni ai avea sau cât de buni ți-ar fi.
că e bine să renunți la orgoliu și să asculți ce are celălalt de zis pentru că s-ar putea să o zică chiar spre binele tău;
că dacă un om a ținut cu adevărat la tine se întoarce din când în când să îți mai zică câte ceva...
să cad și să mă ridic iar apoi să fac pași;
să nu renunț niciodată atâta timp cât mai am un vis;
că ce a fost făcut rămâne făcut, nu poți lua nimic înapoi iar un iartă-mă nu schimbă lucrurile;
că întotdeauna voi avea ceva de îmbunătățit la mine;
să mă încred în Dumnezeu, să cred că ceea ce a pregătit El pentru mine este mai bun decât ceea ce îmi doresc eu.

Dacă vântul a bătut puternic și pe la tine și nu te-a făcut să te apleci cu totul la pământ, dacă încă mai poți umbla și dacă mai există măcar o fărâmă de speranță în tine înseamnă că ești biruitor. Înseamnă că lupta nu s-a sfârșit și că te așteaptă un 2017.

Dumnezeu e ca un viteaz în mijlocul tău și se apropie cu biruința! Fii tare în 2017 și îndreaptă-ți privirea către cer!

La mulți ani, 2017!

luni, 19 decembrie 2016

Crăciunul e despre Salvator

Sursă imagine: quotesgram.com

Iubesc cadourile, încă de când mă știu mi-a plăcut să dăruiesc și să primesc cadouri.
Iubesc luminițele și felul în care orașul se îmbracă în sărbătoare în această perioadă. Când eram mică și stăteam la bloc luminițele se aprindeau chiar la mine pe stradă. Dacă mă uitam pe geam puteam să le văd. Atunci când se aprindeau pentru prima oară bucuria pe care o simțeam era de nedescris.
Iubesc prăjiturile, bradul și multe altele la sărbătoarea de Crăciun, dar Crăciunul nu e despre toate acestea.

Crăciunul este despre Salvator.
Vă mai amintiți? Iisus, fiul lui Dumnezeu s-a întrupat acum mii de ani în urmă, s-a născut sub chip de copilaș într-o iesle alături de animale. A venit pe Pământ pentru noi, pentru ca mai târziu să fie răstignit pentru vina mea și a ta.

Știu că ești ocupat aproape tot timpul, întregul an ai fost ocupat. Și eu am fost. Însă anul 2016 este spre sfârșite, suntem în pragul sărbătorilor de iarnă care după cum se vede te găsesc tot ocupat.
Știu că ai probleme și poate că nici măcar nu te gândești la sărbători, sau poate te pregătești intens, dar vreau să îți spun ceva.

Acum 2000 de ani în urmă păstorilor li s-a vestit o veste bună, o veste care răsună și astăzi. Crăciunul e despre Salvator. ”Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” Luca 2:11

Un Salvator, dar pentru ce? Te dai jos dimineața din pat pe pcioarele tale, ai poate o familie, ai tot ce îți trebuie, de ce ai avea nevoie de un salvator?

Pentru că ești păcătos. Pentru că dincolo de tot ceea ce vezi cu ochiul pe acest Pământ, există o altă lume, o lume care te așteaptă după moarte. O lume în care trupul, cel pe care acum îl îngrijești, cel căruia îi acorzi atenție mai mult decât este necesar, nu îți va mai fi de folos. Tu ai un suflet, acea lume e pentru sufletul tău.

Poate ți-e greu să recunoști, dar da, ești păcătos. Și eu sunt. Toți suntem. În fiecare zi greșim cu câte ceva. În ficare zi se găsește o vină în noi. În caz că până acum nu te-a interesat, astăzi ți se vestește încă o dată vestea bună, Crăciunul e despre Salvator. 
Poate în 2016 nu te-ai întâlnit cu Dumnezeu, poate l-ai ignorat, poate nu ți-a păsat...dar astăzi Dumnezeu te cheamă, El ar vrea să se nască și în inima ta, ar vrea să aibă o relație cu tine, tu ce zici? 
Îl primești?

duminică, 11 decembrie 2016

Închide ochii, deschide-ți inima...

Sursă imagine: Pinterest


Știi care e problema? Nu îndrăznești. Stai în tăcere de unul singur, ții de inima ta cu dinții și privești în zare. I-ai spune ceva lui Dumnezeu, ai încerca dar nu ai curaj. Dacă nu e acolo? Dacă vei vorbi și tot ce vei putea auzi va fi sunetul vocii tale goale și stinse, un sunet de ecou prea strident, prea rece, prea de departe...

Stai pe gânduri și te cuprinde teama. Ai multe pe suflet, ai multe răni și multe cicatrici, și ai vrea să vină cineva și să le analizeze, ai vrea să privești lângă tine și să vezi pe cineva acolo, cineva care să te înțeleagă. Te uiți cu teamă și vezi că locul e gol. Lași încă o lacrimă să curgă în timp ce gândurile îți fug din nou către Dumnezeu. Ceva te îndeamnă să îi șoptești dorul inimii tale și deschizi buzele, ești pe cale să spui ceva când două cuvinte ți se arată parcă de nicăieri: ”Nu pot...” 

Ce șanse sunt ca Dumnezeu să privească din palatul Lui de cleștar tocmai la unul ca tine?

Nu știu cine ești, de unde vii și încotro te duci. Eu, sunt un om ca și tine. Ai sufletul rănit, sfărmat în mii de cioburi? Și eu îl am. Te simți neînțeles de oameni? Și eu mă simt. Ți se pare că aerul din plămâni îți dispare, că ziua de mâine nu mai are sens iar bucuria pare să fie plecată undeva într-o vacanță fără tine? Și eu gândesc la fel. Dar știi ceva? Eu am îndrăznit. Am îndrăznit să îmi mișc buzele, să scriu, să-i spun lui Dumnezeu ce am pe suflet iar El mi-a răspuns. Nu ai vrea să îndrăznești și tu?

De fapt, ce te oprește? Nu cumva e doar teama cum că vei fi respins? Dar Dumnezeu nu respinge pe nimeni, Dumnezeu e lângă tine chiar acum...închide ochii, deschide-ți inima și vorbește-i. Astăzi încă se poate, îndrăznește!

Nu ai nimic de pierdut dar s-ar putea să găsești un Tată și un prieten, pentru că Dumnezeu îți va spune că e cu tine, trebuie doar să îți deschizi inima și să îl asculți.

Îndrăznește!

vineri, 9 decembrie 2016

Te-am întâlnit odată...

Sursă imagine: deviantart.com

Te-am întâlnit odată, mergeam pe drumuri diferite. Tu mergeai înainte în timp ce eu  mergeam înapoi. Erau direcții opuse, nimic nu putea să ne atragă unul la altul. Tu aveai atât de multe de oferit, erai blând, plin de dragoste și ai fi vrut să îmi zici atâtea iar eu, eu nu aveam să îți zic nimic. M-ai strigat pe nume și te-am privit. M-am uitat lung la Tine, ți-am adresat două cuvinte iar apoi mi-am văzut mai departe de drum. Știu că ți-ai dat deja seama, eram prea ocupată. Aveam oameni cu care să mă întâlnesc, idealuri de construit și urme după care să pășesc. Nu avem timp de Tine. 

Și Tu, ai continuat să mă urmărești. În șoapte ușoare îmi vorbeai, în note melodioase și în tăceri. Îmi numărai pașii și sperai că am să mă întorc. Dar nu am făcut-o. 

Într-o zi ai hotărât să faci un pas uriaș. Te-ai gândit atunci că merit mai mult decât atât, că sunt copilul Tău și chiar dacă eu nu vreau să aud de Tine, Tu te preocupi de mine. Mi s-a zguduit lumea. Nu am știut de ce. Ai fi crezut că am să alerg la Tine? Ei bine, nu...am fost prea ocupată să sufăr și să mă agăț de orice rază de soare rămasă. Am vrut să am totul, dar nu te-am vrut pe Tine, și nu am înțeles atunci că acel ”tot” al meu era de fapt construite pe ruine.

Când drumurile ni s-au întâlnit a doua oară eram pe jos, așeazată în genunchi. Nu mai vedeam nimic în față. Drumul era pustiu, furtuna din năuntrul meu nu înceta. Ai fi putut să treci pe lângă mine, ai fi putut să fii nepăsător dar te-ai oprit și mi-ai întins o mână, m-ai privit cu ochii în lacrimi și mi-ai zis că mă aștepți și mă iubești. 
Nu am știut ce fac, nu aveam siguranță dar dragostea Ta m-a cucerit. Atunci ți-am zis Da, vreau să-ți fiu copil, și nimic nu a mai fost la fel.

Tu Dumnezeu, eu o mână de lut pieritoare, dar m-ai iubit. Mi-ai arătat că lucrurile după care tânjeam mi-ar fi adus mai mult rău decât bine și aș fi pierdut atât de multe...te-aș fi pierdut pe Tine. Mi-ai dat în schimb mai mult decât am visat atunci și pe lângă asta mi te-ai dat pe Tine. 

Au trecut ani de când am început să mergem pe același drum amândoi. Tu mergi zâmbind, mergi cu curaj și plin de dragoste. Eu mă împiedic, șchiopătez, uneori chiar mă opresc dar sunt fericită căci Tu nu mi-ai dat drumul la mână niciodată. 

Iubește-mă când nu o merit ți-aș spune azi, dar acum știu că mă iubești deja.

vineri, 2 decembrie 2016

Prețuiește-i azi

Sursă imagine: deviantart.com

Ți s-a întâmplat vreodată să te trezești dimineața, să te uiți la tot ceea ce este în jurul tău și să observi cât de mult s-a schimbat viața ta în ultimul timp? Să privești ceasul și să știi cu exactitate că lucrurile, oamenii și tot ce ai trăit cândva nu se vor mai întoarce la tine?

Mă gândesc la mine cea de acum 4-6 ani, eram o altă persoană ce parcă trăia o altă viață. Aveam alături de mine oameni dragi pe care astăzi nu îi mai pot vedea. Cândva lucrurile erau atât de diferite. Știam că bunicul e bine și că cei pe care îi iubesc sunt bine. Nu știu în ce moment lucrurile au luat o întorsătură atât de diferită...iar astăzi sunt departe de acele momente, prea departe ca să le mai pot ajunge.

Mă gândesc că noi, nu prețuim lucrurile pe care le avem. Vă întrebați dacă mi-am dat seama acum câțiva ani cât sunt de privilegiată pentru faptul că pot să o am pe sora mea alături, pe mama și chiar pe tata, pentru faptul că am prieteni și că îmi pot vedea bunicii?  Nu mi-am dat seama... iar acum sunt la sute de kilometri distanță de ei și cu greu mai pot să ajung să îi văd.

Au trecut ani de când nu mai reușesc să ajung acasă, au trecut ani de când trăiesc o viață departe de ei și mă doare sufletul.

Ceea ce trăim astăzi nu ni se va mai întâmpla și mâine, s-ar putea ca oamenii care sunt acum lângă tine să fie pentru o perioadă temporară, s-ar putea să existe momente în care viața să te poarte mai departe, prea departe de ei. Așa că prețuiește-i astăzi, cât încă mai poți.

Niciodată nu poți ști când devine prea târziu...când tot ce poți să faci e să îți auzi omul drag la un capăt al telefonului, iar pe alții nici măcar atât.

Lumea e într-o continuă schimbare, așa că prețuiește tot ce ai azi, ziua de mâine e prea nesigură.

Share button